Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”, împreună cu filiala Bacău a Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, au organizat luni o ceremonie militară și religioasă dedicată comemorării a 82 de ani de la ultimul zbor al căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, unul dintre cei mai apreciați ași ai aviației militare române din Al Doilea Război Mondial.
Manifestările au inclus un ceremonial militar și religios, precum și depuneri de coroane de flori, în semn de respect și recunoștință față de pilotul de vânătoare al cărui nume este purtat de unitatea militară din Bacău.
Potrivit organizatorilor, Alexandru Șerbănescu s-a remarcat prin profesionalismul, curajul și spiritul de sacrificiu demonstrate pe front, conducând permanent formațiile de aeronave pe care le comanda și refuzând să se despartă de camarazii săi în luptă.
În mesajul transmis cu prilejul comemorării este evocată și una dintre cele mai cunoscute afirmații ale aviatorului: „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiască.”
Organizatorii au amintit și cuvintele consemnate în jurnal de generalul Ion Dobran în ziua de 18 august 1944, după moartea lui Alexandru Șerbănescu: „Sunt dezorientat și am sufletul greu. A căzut o stea! A căzut din înălțimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin.”
Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu este considerat una dintre figurile emblematice ale aviației militare române, memoria sa fiind cinstită anual prin ceremonii comemorative organizate de Forțele Aeriene Române.
Redactor:



















