Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme înmatriculate în Ucraina s-a produs luni, în jurul prânzului, pe Centura Bacăului, în zona ieșirii de pe Autostrada A7, la Nicolae Bălcescu.
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău, în urma coliziunii nu au fost înregistrate victime.
Primele cercetări indică faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între autovehicule.
La scurt timp după producerea evenimentului rutier, circulația în zonă a fost serios afectată. Pe ambele sensuri de mers s-au format coloane de autovehicule care se întind pe câțiva kilometri, traficul desfășurându-se cu dificultate.
Polițiștii au intervenit la fața locului pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor necesare în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

















