Vineri, 29 mai, de la ora 11.00, în direct pe FRF TV, „alb-roșii” dispută trofeul în compania Farului Constanța, pe Litoral
La mai puțin de o săptămână după ce a cucerit Cupa de Tineret, FC Bacău luptă pentru un nou trofeu național. Vineri, 29 mai, de la ora 11.00, „alb-roșii” se vor duela cu câștigătoarea campioanei Ligii de Tineret, Farul Constanța în finala Supercupei de Tineret. Partida, care va fi televizată pe FRF TV, se va derula pe terenul „marinarilor”, în complexul sportiv al Academiei „Gheorghe Hagi”.
Factorul teren propriu reprezintă un avantaj important pentru Farul, însă băcăuanii au de partea lor entuziasmul creat de victoria din finala Cupei de Tineret repurtată duminica trecută, la Târgoviște, împotriva Petrolului Ploiești, cu scorul de 1-0, prin frumosul gol înscris de Denis Tînjală.
Totodată, deși întâlnește echipa Academiei care de ani buni domină fotbalul românesc (în 2026, Farul a fost plasată de FRF, pentru al șaptelea an la rând, pe primul loc în proiectul clasificării academiilor de copii și juniori), FC Bacău se deplasează pe Litoral cu toată încrederea pe care i-o dă inclusiv faptul că o bună parte din jucătorii săi au cunoscut, încă de la această vârstă, rigorile Ligii 2. Iar (mulți) alții sunt pe drum. Pe drumul bun. Să fie și Supercupa pe… drumul spre Bacău!

















