„Bucșă”, vedeta Zilei Porților Deschise la ISUJ. Micuța autospecială a cucerit copiii

La Ziua Porților Deschise organizată de structurile Ministerului Afacerilor Interne, atracția principală pentru copii în cadrul activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău a fost, din nou, autospeciala „Bucșă”, mascota Detașamentului de Pompieri Onești.

Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, micuța autospecială a atras zeci de copii care au dorit să facă fotografii și să interacționeze cu pompierii, transformând zona dedicată activităților pentru cei mici într-un adevărat punct de atracție.

Deși nu participă la intervenții operative, „Bucșă” are un rol important în activitățile preventive și educative desfășurate de pompieri, contribuind la apropierea copiilor de salvatori și la promovarea mesajelor despre curaj, prevenire și siguranță.



„Autospecialele mari au avut concurență serioasă astăzi”, au transmis, cu umor, reprezentanții ISUJ Bacău, subliniind popularitatea de care se bucură simpatica autospecială în rândul celor mici.

Evenimentul a făcut parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Porților Deschise organizate la nivel național de structurile MAI.



spot_img
spot_img