Tânărul înotător Pamfil Radu-Andrei, originar din Bacău și medaliat cu bronz la 100 de metri fluture la Campionatul Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori I și II – 2026, face parte din lotul național de juniori al Irlandei, țară în care trăiește și se pregătește în prezent.
Potrivit familiei sportivului, deși Radu-Andrei este născut în Irlanda, părinții săi sunt originari din Bacău, iar participarea la Campionatul Național al României a avut o semnificație specială pentru tânărul înotător.
Competiția desfășurată la București a reprezentat prima participare a lui Radu-Andrei la campionatul național din România. „Deși Radu este născut în Irlanda, familia noastră este originară din Bacău, iar revenirea sa pentru a concura aici a avut o semnificație aparte”, a transmis Irinel Pamfil, tatăl sportivului.
Acesta a precizat că parcursul lui Radu-Andrei în înot este rezultatul multor ani de muncă, disciplină și perseverență, tânărul reușind să îmbine sportul de performanță cu studiile. În prezent, el se pregătește și concurează în Irlanda, unde este legitimat la un club din Dublin.
După participarea la competiția din România, sportivul s-a întors la antrenamentele din Irlanda. Potrivit familiei, acesta poartă acum cu mândrie și o cască a României primită în timpul competiției, la schimb cu casca echipei Irlandei, un gest simbolic al experienței trăite la campionatul național.
„Pentru Radu, participarea la competiția de la București a fost nu doar o provocare sportivă, ci și o legătură specială cu rădăcinile familiei noastre”, a mai transmis tatăl sportivului.
Pamfil Radu-Andrei, în vârstă de 16 ani, are dublă cetățenie, româno-irlandeză, și este campion național în Irlanda la categoria sa de vârstă. Medalia obținută la Campionatul Național al României confirmă evoluția sa în competițiile de înot la nivel de juniori.
















