Elevii și studenții din România pot solicita și în acest an ajutorul financiar de 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator, în cadrul programului guvernamental „Euro 200”, derulat de peste două decenii. Calendarul ediției din 2026 a fost stabilit prin Ordinul nr. 3.616/2026 al Ministerului Educației și Cercetării, publicat marți în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, depunerea cererilor și a dosarelor cu documentele justificative se face până la data de 15 mai 2026.
Conform calendarului programului din acest an:
- 19 iunie 2026 – afișarea pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării a listei nominale a beneficiarilor;
- 26 iunie 2026 – afișarea listelor cu beneficiari în fiecare unitate de învățământ;
- 1–3 iulie 2026 – depunerea contestațiilor;
- 31 august – 11 septembrie 2026 – eliberarea bonurilor valorice către beneficiari;
- 7 septembrie – 16 octombrie 2026 – perioada în care beneficiarii pot achiziționa calculatoarele.
Programul este reglementat prin Legea nr. 269/2004, care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru cumpărarea unui calculator personal nou elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în învățământul de stat sau particular acreditat.
Normele metodologice ale programului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, prevăd că pot beneficia de acest sprijin tinerii proveniți din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de cel mult 500 de lei.
Pentru calculatoarele cumpărate prin program sunt stabilite și cerințe minime de configurare. Astfel, pentru sistemele de tip desktop se recomandă un procesor de minimum 3.0 GHz, minimum 8 GB RAM, stocare de cel puțin 500 GB HDD sau 240 GB SSD, monitor cu diagonală de cel puțin 18,5 inch și rezoluție 1.920 x 1.080, precum și tastatură, mouse optic și cameră web.
În cazul laptopurilor, notebookurilor sau dispozitivelor similare, configurația minimă recomandată include procesor cu cel puțin două nuclee, 8 GB RAM, 500 GB HDD sau 240 GB SSD, ecran de minimum 14 inch, rezoluție de cel puțin 1.366 x 768 și cameră web.
Calculatoarele achiziționate prin programul „Euro 200” trebuie să fie noi și să includă obligatoriu un sistem de operare licențiat.
Potrivit regulilor programului, ajutorul financiar se acordă o singură dată pentru fiecare familie, fiind considerate familii atât cele formate din soț și soție sau părinți și copii necăsătoriți, cât și persoanele necăsătorite care locuiesc și gospodăresc împreună cu copiii lor.















