Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a depus plângere penală după amenințări și injurii primite online

Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat că a depus o plângere penală împotriva persoanelor care, în ultimele zile, ar fi instigat la ură și ar fi transmis amenințări și injurii la adresa sa în mediul online, în contextul dezbaterii publice privind delegarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Edilul a precizat că reacțiile au apărut în urma procedurii de transparență privind proiectul de delegare a acestui serviciu, dezbatere care a avut loc în cursul zilei de astăzi.

„De ieri m-am confruntat cu o avalanșă de injurii, amenințări și calomnii la adresa mea. Oameni care pozează în iubitori de animale mi-au făcut urări inimaginabile, atât în privat, cât și public, pe grupuri de Facebook”, a declarat primarul.



Potrivit acestuia, o parte a presei ar fi publicat informații eronate despre proiect, fără a solicita un punct de vedere oficial sau fără a analiza conținutul documentului supus dezbaterii publice.

Stanciu-Viziteu a subliniat că proiectul pus în dezbatere nu introduce prevederi noi, ci include doar mecanismele deja existente în legislația în vigoare, clarificând modul procedural de aplicare a acestora. El a adăugat că, în cei șase ani de mandat, nu a semnat nicio dispoziție de eutanasiere a câinilor fără stăpân.

„Democrația presupune dialog, nu limbaj amenințător”, a afirmat edilul.

Primarul a menționat, de asemenea, că administrația locală a organizat în ultimii ani campanii de sterilizare și că a adoptat personal un câine din adăpostul municipal. Totodată, el a încurajat persoanele care se consideră victime ale hărțuirii online să se adreseze Poliției Române.

„Nu mai putem tolera aceste forme de hărțuire”, a transmis Stanciu-Viziteu.



spot_img