Un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, vineri, 29 august, la o locuință situată pe strada Runcului din orașul Comănești, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autofreză multifuncțională, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
Incendiul a fost lichidat, însă flăcările au distrus aproximativ 80 de metri pătrați din locuință și o anexă gospodărească.
În urma evenimentului, două femei au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, echipele de intervenție au descoperit în interiorul locuinței trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de circa 58 de ani.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.






















