„Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!”.
În fragmentul evanghelic din duminica precedentă am ascultat mărturisirea de credință a apostolului Petru. În continuarea aceluiași fragment evanghelic, îl întâlnim în această duminică pe apostolul Petru care îl ia deoparte pe Isus și încearcă să-i spună ce să facă.
Săptămâna trecută, Isus l-a numit pe Petru „stâncă”. În această duminică, Isus îl numește „Satană”, ceea ce înseamnă „ispititor”, și îi spune să meargă în urma lui.
Ambele evenimente au avut loc la o distanță foarte mică de timp. Cum pot fi explicate aceste reacții? Ce s-a întâmplat?
Isus le-a prezentat ucenicilor realitatea crucii. Scrie evanghelistul Matei: „Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis” (Mt 16,21).
Ucenicii însă nu erau dispuși să accepte realitatea crucii. Crucea este cel mai provocator adevăr despre credința creștină. Este un adevăr de care am vrea să fugim și noi. De ce?
Pentru că, în primul rând, crucea ne arată gravitatea păcatului. Ne arată cum îi afectează păcatul pe oameni. Ne face conștienți de durerea pe care o poate provoca. Răul pe care i l-a făcut lui Isus și durerea pe care i-a provocat-o când a fost răstignit pe cruce, păcatul le produce în viața fiecărui om care cedează ispitei.
Un alt motiv pentru care am vrea să fugim de cruce este faptul că ea ne amintește că iubirea adevărată cere sacrificiu. În fața altarului, un bărbat și o femeie își promit fidelitate, iubire și respect în sacramentul căsătoriei pentru toată viața, atât în momentele fericite, cât și în cele de încercare. Fiecare creștin este chemat să trăiască iubirea după modelul pe care îl întâlnim pe cruce.
Asemenea lui Petru, am vrea să ocolim crucea, să fugim de ea. Însă crucea este singura noastră cale spre viața adevărată. Fiecare om poartă o povară, poartă o cruce (poate fi crucea singurătății, bolii, sărăciei, descurajării, discriminării, depresiei, dependenței etc.). Însă pe această cale a crucii nu suntem niciodată singuri. Isus ne amintește că după Vinerea Mare urmează Duminica Învierii, după suferințele acestei vieți ne așteaptă fericirea adevărată în viața veșnică.
Pr. Octavian Sescu
