Lucrările pentru realizarea conexiunilor electrice necesare punerii în funcțiune a noilor semafoare au început în intersecția dintre Calea Republicii, Strada Aeroportului și Strada Chimiei, în zona URA din Bacău, în cadrul proiectului de implementare a sistemului de management al traficului.
Potrivit autorităților locale, intervențiile constau în lucrări de săpătură pentru realizarea conexiunilor electrice care vor permite integrarea noilor semafoare în sistemul centralizat de coordonare a traficului. Lucrările sunt estimate să dureze până la sfârșitul săptămânii.
În paralel, în intersecția cunoscută ca „Tic Tac”, săpăturile au fost finalizate, iar în cursul serii urmează să fie turnat betonul rutier pentru refacerea carosabilului.
Reprezentanții administrației locale avertizează că lucrările pot genera disconfort temporar în trafic și le solicită șoferilor răbdare și înțelegere pe durata intervențiilor.
După finalizarea proiectului și punerea în funcțiune a sistemului de management al traficului, echipamentele instalate în principalele intersecții din oraș vor funcționa integrat și vor fi coordonate dintr-un dispecerat central. Autoritățile estimează că sistemul va contribui la fluidizarea circulației, reducerea timpilor de așteptare la semafor și creșterea siguranței pentru pietoni și șoferi.








