sâmbătă, 21 februarie 2026

Bacăul în miniatură: reperele orașului, reconstruite din piese LEGO la Galeriile Alfa

La Galeriile „Alfa” din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău va fi deschisă, începând de marți, 24 februarie, expoziția „Brickenburg Alfa – Zilele fanilor LEGO”, realizată în parteneriat cu Asociația Brickenburg.

Expoziția reunește construcții creative realizate din piese LEGO, precum și o serie de fotografii expuse pe simeze, în care figurinele LEGO sunt surprinse în ipostaze inedite alături de repere și monumente cunoscute din municipiul Bacău.

Evenimentul propune publicului o incursiune în universul construcțiilor în miniatură, realizate piesă cu piesă, cu atenție la detalii și multă imaginație, rezultatul pasiunii fanilor LEGO.



Deschiderea oficială a expoziției va avea loc marți, 24 februarie, iar intrarea pentru vizitatori este gratuită. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați, copii și adulți deopotrivă, să descopere o lume construită din culoare, creativitate și bucuria jocului.

Expoziția va putea fi vizitată la Galeriile „Alfa” din Bacău, în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.



spot_img