joi, 22 ianuarie 2026

Asocierea UMB – Arcada ar putea începe lucrările pe Drumul Expres Focșani – Brăila

Asocierea UMB – Arcada ar putea intra efectiv în teren pe Drumul Expres Focșani – Brăila începând din luna iunie, a estimat directorul general al Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Potrivit acestuia, proiectul are deja ordinul de începere emis, iar etapa de proiectare a debutat în luna decembrie.

Conform estimărilor CNIR, lucrările de execuție ar putea începe în vara acestui an, iar cei aproximativ 73 de kilometri ai drumului expres ar putea fi deschiși traficului pe segmente independente, pe măsură ce acestea sunt finalizate. Ordinul de începere pentru proiectul Drumului Expres Focșani – Brăila a fost emis la 14 noiembrie 2025, data de 2 decembrie fiind stabilită pentru startul proiectării.

Traseul, cu o lungime totală de 73,5 kilometri, va asigura legătura dintre Autostrada Moldovei A7, podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați, precum și conexiunile către Tulcea și Constanța, potrivit CNIR. Proiectul a fost câștigat de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Arcada Company, contractul având o durată totală de 42 de luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.



La momentul emiterii ordinului de începere, directorul general al CNIR a subliniat că își dorește ca spațiile de servicii să fie finalizate și funcționale cu cel puțin șase luni înainte de deschiderea circulației, astfel încât acestea să fie complet operaționale la inaugurare.

Contractul prevede și posibilitatea deschiderii traficului pe sectoare care pot funcționa independent, o abordare menită să accelereze accesul rutier pe anumite porțiuni ale traseului. Proiectul presupune lucrări de amploare, incluzând realizarea a 57 de poduri și viaducte, șase noduri rutiere – inclusiv conexiunile cu A7 și podul de la Brăila –, două parcări și un spațiu de servicii dotat cu alimentație publică și stație de carburant.



spot_img