Joi, 4 decembrie 2025, în Salina Târgu Ocna a avut loc celebrarea hramului Sfintei Mucenițe Varvara – ocrotitoarea minerilor –, un eveniment cu semnificație aparte pentru întreaga comunitate. În inima muntelui de sare, la 240 de metri sub pământ, se află Biserica „Sfânta Varvara și Sfinții Români”, loc de rugăciune unic în țară, care a găzduit și Sinaxa anuală a peste 100 de preoți din Protopopiatul Onești, coordonați de părintele protopop Nicolae Zaharia.
Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și de PS Teofil Trotușanul, Episcop-vicar, alături de un sobor numeros de clerici ai Eparhiei. Printre cei prezenți s-au aflat și reprezentanți ai autorităților județene și locale: președinta Consiliului Județean, Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, subprefecții Valentin Ivancea și Olimpiu-Adrian Tulpan, primarul orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru, precum și alți oficiali civili și militari.
În cuvântul de învățătură, preotul Ovidiu-George Clapa a vorbit despre semnificația spirituală a zilei, iar IPS Ioachim a explicat de ce sinaxa are loc în biserica din adâncul minei: „Hristos ne-a ales să fim sarea și lumina lumii. Suntem în Salină cu permisiunea oamenilor sării, cei care păstrează acest dar prețios al pământului. Creștinul-sare este cel care dă gust, prospețime și sens lumii”. Arhiepiscopul a amintit și simbolistica drumurilor sării din Antichitate, când un kilogram de sare „valora cât un kilogram de aur”.
Momentul liturgic a inclus ridicarea la rangul de iconom stavrofor a șapte preoți, hirotesirea diaconului Teofan ca duhovnic și hirotonirea în preot a diaconului Teofan Pădureanu, pe seama Schitului „Sfântul Apostol Andrei” din Comănești. De asemenea, IPS Ioachim a rostit rugăciuni de dezlegare specifice Postului Crăciunului.
PS Teofil Trotușanul a evocat virtuțile sfinților mucenici băcăuani Gherasim Iscu și Visarion Toia, prezentând o icoană cu o părticică din moaștele Sfântului Visarion, oferită Eparhiei de Mitropolia Olteniei.
La final, directoarea Salinei, Mirela Talabă, a mulțumit ierarhilor și clericilor pentru slujire. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Daniil Sihastrul”, iar evenimentul a fost completat de un concert de colinde susținut de Ansamblul „Datini Trotușene” și de o expoziție a pictorului naiv Ioan Măric.
Sinaxa preoțească, dedicată dialogului duhovnicesc și pastoral, a întărit ideea că, asemenea sării, credința păstrează unitatea și dă consistență comunității.














