Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul colegilor din cadrul Postului de Poliție Comunală Plopana, au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Plopana, care era urmărit la nivel internațional.
Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia, unde fusese condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, fapta a fost comisă pe teritoriul Italiei, iar bărbatul se sustrăgea executării pedepsei, revenind în România pentru a evita răspunderea penală.
În urma colaborării operative dintre polițiștii băcăuani și autoritățile judiciare italiene, acesta a fost localizat și reținut în localitatea de domiciliu.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, persoana urmărită a fost introdusă în arestul I.P.J. Bacău, urmând a fi declanșate procedurile legale în vederea extrădării către autoritățile din Italia.
Polițiștii continuă demersurile, în cooperare cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare și predarea persoanei către statul solicitant.














