vineri, 5 decembrie 2025

CJ Bacău cere transportatorilor să respecte obligațiile privind siguranța elevilor și calitatea serviciilor publice de transport

Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a transmis un mesaj ferm către operatorii de transport din județ, subliniind necesitatea respectării obligațiilor legale și adaptării serviciilor la nevoile băcăuanilor.

Potrivit acesteia, instituția organizează periodic ședințe de lucru cu transportatorii, în cadrul cărora sunt analizate aspecte esențiale precum transmiterea în timp real a datelor către sistemul de monitorizare IDEAL PASS, îmbunătățirea calității serviciului, ajustarea tarifelor conform legislației și contextului economic, dar mai ales siguranța elevilor odată cu începerea noului an școlar.

Transportatorii trebuie să asigure nu doar emiterea abonamentelor pentru elevi, ci și transportul lor în condiții de siguranță către unitățile de învățământ”, a subliniat Breahnă-Pravăț.

Totodată, părinții sunt rugați să sesizeze Consiliul Județean Bacău în cazul în care copiii lor nu beneficiază de transport, pentru ca instituția să poată verifica situația în timp real, să aplice sancțiuni și să informeze Inspectoratul Școlar Județean, care decontează abonamentele doar dacă obligațiile legale sunt respectate.

Doar atunci când fiecare își îndeplinește partea de responsabilitate – instituții, operatori, părinți – reușim să oferim copiilor noștri ceea ce merită: transport gratuit, de calitate și în siguranță”, a conchis președinta CJ Bacău.



spot_img