duminică, 7 decembrie 2025

A executat pedeapsa, dar era încă „urmărit”: Povestea băcăuanului pe care Franța l-a vrut înapoi după 20 de ani

Era o zi obișnuită de vară în Bacău, când, pe 4 august 2025, un bărbat era reținut de autoritățile române. Numele lui apărea într-un mandat european de arestare emis de Franța. Acuzațiile? Tâlhărie armată, comisă în urmă cu două decenii. Pedeapsa? 8 ani de închisoare.

Dar ceva nu se lega.

Un trecut care părea închis

În decembrie 2003, într-un orășel liniștit din Franța, Lubersac, două magazine – Intermarché și Super U – erau ținta unor jafuri armate. Atacatorii, mascați și înarmați, au pătruns în incinte și au cerut banii. Prejudiciul total? Aproape 3.700 de euro.

Printre cei identificați de autoritățile franceze s-a aflat și un român originar din Bacău. După ani de anchetă și proceduri, acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare de Tribunalul din Gueret, printr-o hotărâre definitivă pronunțată în 2013.

Pedeapsa nu a rămas doar pe hârtie. Bărbatul a fost reținut, încarcerat și, în cele din urmă, eliberat condiționat, în baza deciziilor instanțelor franceze. Ultimul act: expulzarea sa definitivă din Franța în martie 2016.

2025: O fantomă juridică reapare

Timpul a trecut. În România, omul își reconstruise viața. Până când, în vara lui 2025, vechiul caz a revenit la suprafață: autoritățile franceze au reactivat, inexplicabil, mandatul european de arestare, vechi de 20 de ani.

Pe 5 august, în fața Curții de Apel Bacău, se dezbătea din nou cazul său. Fusese reținut 24 de ore și plasat sub control judiciar. Franța cerea predarea lui.

Dar apărarea a ridicat o întrebare simplă: Cum poți extrăda un om pentru o pedeapsă pe care a executat-o deja?

Realitatea din spatele mandatului

La cererea Curții, autoritățile judiciare franceze au fost nevoite să răspundă. Și au făcut-o:
Într-un e-mail oficial, transmis pe 13 august 2025 prin intermediul Biroului Sirene, Franța a recunoscut că pedeapsa fusese deja executată, în parte în 2012, iar restul în baza unei hotărâri definitive din 2013.

Mai mult, încă din 2016, fusese decisă eliberarea condiționată și expulzarea. Persoana nu mai era căutată în sistemul Schengen, iar mandatul, deși formal neanulat, nu mai producea efecte.

Curtea de Apel: „Procedura încetează”

Pe 19 august 2025, judecătorii Curții de Apel Bacău au pus punct acestui episod absurd. Au constatat că mandatul a fost retras oficial de Franța, că persoana nu mai este urmărită penal și că întreaga procedură nu mai are obiect.

Instanța a dispus revocarea măsurii de control judiciar, încetarea procedurii de executare a mandatului european de arestare șt traducerea hotărârii și transmiterea ei în regim de urgență către autoritățile franceze.

Un caz, multe semne de întrebare

Cum a fost posibil ca un mandat vechi de 20 de ani, pentru o faptă pentru care pedeapsa fusese deja executată, să mai figureze în sistemele judiciare europene?

Cine răspunde pentru faptul că un om a fost reținut, judecat și plasat sub restricții pentru o condamnare deja stinsă?

Cazul băcăuanului readuce în discuție deficiențele din cooperarea judiciară internațională, în special atunci când vine vorba de actualizarea informațiilor în Sistemul Schengen și de armonizarea procedurilor între statele membre.



spot_img