Meteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii, însoțită de precipitații mixte în zona montană și instabilitate atmosferică accentuată în mare parte din țară, până marți dimineață.
Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), aversele vor fi prezente pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării, precum și local în celelalte regiuni. În multe zone se vor semnala și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor atinge 15…25 l/mp, iar izolat pot depăși 35…40 l/mp.
În zona montană, în special la altitudini de peste 1500 de metri, se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar local se va depune un strat de zăpadă, în medie de 5…10 cm.
Vremea va deveni deosebit de rece în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade Celsius, iar cele minime între 2 și 12 grade, cu valori mai scăzute în zonele depresionare. Aceste temperaturi sunt cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei.
Totodată, pentru această seară a fost emisă o atenționare Cod galben 🟡 de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pentru jumătatea nordică a țării.
Autoritățile recomandă populației să fie precaută, în special în zonele montane, și să urmărească prognozele actualizate.















