Persoanele care au fost angajate fără concurs în unități medicale, pe o perioadă determinată, respectiv pe timpul manifestării pandemiei cu coronavirus, vor putea să-și continue activitatea și după ridicarea restricțiilor.
În acest sens, o lege adoptată zilele trecute și promulgată de către președintele Klaus Iohannis, prevede că personalul din spitale, serviciile de ambulanță, direcțiile de sănătate publică și instituțiile de asistență socială care a fost angajat, fără a susține un concurs, pe posturi de execuție, pe timpul stării de alertă, va avea posibilitatea să ocupe în continuare postul deținut, cu condiția să promoveze un examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă. De prevederile legii vor beneficia și medicii angajați în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19.
Ei se vor putea prezenta la examenul organizat de un spital, în specialitatea în care sunt confirmați, dacă unitatea unde au lucrat temporar nu are în structura ei postul respectiv. În mod excepțional este permisă organizarea unui examen în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată și pentru personalul contractual din cadrul direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de ambulanță.
Modalitatea de organizare și desfășurare a concursului va fi stabilită în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii. Potrivit reglementărilor în vigoare personalul angajat pe perioada stării de risc epidemiologic și biologic, după încetarea acesteia, își continuă activitatea, cu acordul său, încă o perioadă de cel mult 90 zile.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.