Consilierii județeni s-au întâlnit, pentru ultima oară, în actuala formulă, în cadrul ședinței ordinare convocată pentru data de 29 septembrie. „Este ședința care încheie mandatul de peste 4 ani de zile, o ședință a bilanțului în care fiecare știm ce-am realizat. Și, ca o mărturie a trecerii noastre prin acest mandat, important este că am lăsat un județ mai bogat, cu multe investiții în infrastructură, în sănătate, educație, în servicii sociale.
Valoarea fondurilor europene, împărțită pe fiecare cap de locuitor, a situat județul nostru pe locul I în regiunea Nord-Est”, a subliniat președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu. Cu această ocazie, la inițiativa filialei din Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), aleșii județeni au aprobat propunerea de a i se atribui titlul de „Cetățean de onoare al Județului”, conferențiarului universitar doctor Ioan Dănilă, ca semn de respect și prețuire față de îndelungata și neobosita sa implicare în educația și cultura băcăuană.
„Activitatea sa pedagogică și gazetărească privind identificarea și promovarea valorilor culturale județene cu rezonanță s-a concretizat în pregătirea sub semnul exigenței a multor generații de cadre didactice, în întemeierea de publicații de cultură sau de rubrici de cultivare a limbii române în presa locală. Este de remarcat volumul mare de lucrări elaborate: teza de doctorat, cărți, monografii, tratate, cursuri, manuale, lucrări publicate în volume colective, participarea la conferințe, simpozioane naționale și internaționale, proiecte de cercetare și alte activități științifice. (…) Domnul Ioan Dănilă a avut o contribuție remarcabilă în activitatea devenirii culturale și educaționale a județului Bacău prin propunerea ca universitatea de stat de la noi să poarte numele de Vasile Alecsandri”, a punctat Sorin Brașoveanu.
I-au urmat consilierul județean Vasile Cautiș care a relatat câteva momente din perioada în care acesta a fost coleg de breaslă cu distinsul profesor Dănilă, Dumitru Brăneanu, președintele al Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, care l-a numit „argintul viu al culturii băcăuane, un tezaur de informații despre personalități și activități culturale care au loc în Bacău”, Ana Marchiș care a vorbit în termeni laudativi despre invitatul de onoare – „un profesionist desăvârșit, dar foarte modest, cu mult bun simț, foarte perseverent, care face tot posibilul să-și ducă la capăt proiectele propuse”. Ultima intervenție i-a revenit lui Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău, inițiatorul propunerii.
„Am avut această propunere, pentru că domnul profesor este și un publicist remarcabil, este un atent observator al vieții culturale băcăuane, un om care s-a implicat și în acțiuni sociale, după cum s-a văzut”, a declarat Cornel Cepariu. A urmat conferirea diplomei de cetățean de onoare al județului, „în semn de recunoștință și prețuire pentru remarcabilul rol în dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului educațional și cultural”.
„Vă mulțumesc, «ex toto corde»! Eu am, secundar, limba latină, și îmi place să folosesc dictoanele latinești. Vă mulțumesc, din toată inima! Nu este o întâmplare că azi este «Ziua internațională a inimii». Evenimentul de azi are o mică istorie. Trebuia să se petreacă în 2018, imediat după ce am venit de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde am obținut, după lungi eforturi, decizia definitivă pentru ca imobilul din strada George Apostu nr 9, «Casa Alecsandri», să rămână pe lista monumentelor istorice. (…). Este și victoria dvs, pentru că ați aprobat, în unanimitate, cumpărarea «Casei Alecsandri». Închei cu o vorbă a lui Gabriel Bacoviu, singurul fiu al poetului: «Să se știe că Bacăul are A-ul și B-ul literaturii române»”, a declarat profesorul Ioan Dănilă.
De reținut că toate celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate în unanimitate de aleșii județeni, atât cele legate de rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului, pe anul în curs, stabilirea listei produselor ce vor fi distribuite elevilor pe perioada noului an școlar, majorarea tarifelor de aeroport sau stingerea creanței de peste 260.000 de lei a CJ față de Parcul Industrial HIT din Hemeiuși.















