29 martie 2024
ActualitateInfracţiuni de skimming şi fraudare a bancomatelor din străinătate

Infracţiuni de skimming şi fraudare a bancomatelor din străinătate

Un bărbat din Bacău, trimis în judecată pentru 8 infracţiuni, a fost condamnat definitiv. H.D.D. a fost acuzat că a făcut parte din două grupuri infracţionale organizate, specializate în infracţiuni de skimming, clonare de carduri şi fraudare a bancomatelor.

În cursul anului 2008, H.D.D. a aderat la grupul organizat de inculpatul M.E. ce avea ca scop comiterea de infracţiuni de skimming şi fraudare a bancomatelor. Împreună cu alţi inculpaţi, H.D.D. a efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar la bancomate aparţinând băncii Oberbank, în oraşul Linz din Austria, utilizând carduri clonate cu datele de identificare ale titularilor de cont obţinute prin skimming de membrii grupului infracţional, cauzând astfel băncii Dresdner Bank Troisdorf un prejudiciu în sumă totală de 49.628,22 euro.

O serie de cercetări efectuate de autorităţile din Germania, în contextul unui lung şir de infracţiuni de skimming, s-au finalizat cu arestarea şi trimiterea în judecată a unor cetăţeni români. Pentru unii din ei, cercetările au fost continuate de autorităţile române. Conform rechizitoriului, grupul infracţional organizat şi condus de M.E. cuprindea un număr mare de români care acţionau pe plan internaţional.



“Obiectivul lor era acela de citi (skimming) date de pe cardurile bancare care aparţin clienţilor de bancă germani. Cu ajutorul datelor copiate se produceau apoi dubluri ale cărţilor bancare (carduri clonate), care erau folosite în bancomatele din străinătate, în vederea retragerii unor sume mari de bani. La început, infractorii citesc conţinutul de pe banda magnetică a unei cărţi de debit.

Apoi, montează un dispozitiv suplimentar de citit datele cărţilor bancare (card reader) ori la broasca electrică de la intrarea în anticamera băncii ori montează un dispozitiv de citit pe fanta unde cartea bancară este introdusă în bancomat, în aşa fel încât cărţile (cardurile) clienţilor sunt trase mai întâi prin dispozitivul suplimentar de citit datele cărţilor bancare, înainte ca acestea să fie reţinute de bancomat.

Datele cărţilor bancare astfel citite sunt apoi scrise pe un mediu de memorare sau transmise infractorilor prin semnale radio la un dispozitiv de înregistrare. Cu ajutorul unor camere în miniatură de radiodifuziune, inculpaţii filmau numerele PIN care erau introduse de către clienţii băncii în tastatura bancomatelor, camere montate ascuns deasupra tastaturii, într-o baghetă de plastic.

Apoi, erau copiate datele citite de pe banda magnetică pe cărţi albe brute (aşa numitele «white plastics»). Cărţile bancare astfel falsificate erau utilizate la bancomatele din străinătate, folosind PIN-urile respective”, explică anchetatorii. În actul de acuzare al Parchetului din Koln se vorbeşte despre 144 carduri fraudate. Inculpaţii au fost trimişi în judecată în dosare diferite, iar o parte sunt deja condamnaţi definitiv.

În ceea ce-l priveşte pe H.D.D., acesta a făcut parte şi din grupul infracţional organizat de către A.D., pe teritoriul Italiei, spun procurorii. Inculpatul a plecat în Italia în cursul lunii august 2013, unde a continuat activităţile ilegale de skimming şi retragere neautorizată de numerar. La percheziţia făcută la locuinţa comună din Bacău a inculpaţilor R.V. şi H.D.D., a fost găsit, într-un garaj, un aparat tip bancomat, original.

În 2015, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe H.D.D., cunoscut cu antecedente penale, la 4 ani închisoare. Însă, Curtea de Apel Bacău a desfiinţat sentinţa, considerând că este lovită de nulitate absolută întrucât a fost pronunţată de către un judecător incompatibil. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bacău. Anul trecut, instanţa de fond a dispus condamnarea lui H.D.D. (reabilitat) la 3 ani închisoare, dar cu suspendare. Însă, şi de această dată, Curtea de Apel a anulat sentinţa, considerând că pedeapsa este prea blândă având în vedere gravitatea infracţiunilor. Instanţa superioară a stabilit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare ce va fi executată în regim de detenţie. Sentinţa este definitivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri