1 mai 2024
Actualitate100 de polițiști au dat 1200 de amenzi de circulație într-o săptămână

100 de polițiști au dat 1200 de amenzi de circulație într-o săptămână

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe linia creşterii gradului de disciplină rutieră, pentru conştientizarea participanţilor la traficul rutier cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi pentru combaterea pricipalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în perioada 20-26 ianuarie a.c., în funcţie de situaţia operativă înregistrată la nivelul fiecărei subunităţi, poliţiştii au fost prezenţi în zonele de competenţă, unde au depistat şi sancţionat conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor sau a vehiculelor.

În cadrul acţiunii au participat peste 100 de poliţişti care au utilizat mijloacele tehnice certificate din dotarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică.



Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate poliţiştii au aplicat peste 1200 de sancţiuni contravenţionale, din care 1195 sancţiuni la O.U.G. nr. 195/2002: 376 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 15 pentru neacordare a priorităţii pietonilor, 6 pentru neacordare a priorităţii vehiculelor, 82 de abateri ale pietonilor, 6 ale bicicliştilor, 21 de depăşiri neregulamentare, 14 opriri neregulamentare, 20 de situaţii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Totodată, pentru abaterile constatate, poliţiştii au reţinut 133 de premise de conducere, au retras 30 de certificate de înmatriculare şi au întocmit dosare penale pentru 15 fapte penale.

Un bărbat de 43 ani, din comuna Livezi, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117, aflându-se sub influenţa băturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Un bărbat de 36 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti din localitatea Oneşti, fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Un bărbat de 64 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Ene, din Bacău, a fost oprit de poliţişti pentru verificări. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat şi I s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii băcăuani vor continua acţiunile specifice în trafic şi în perioada următoare atât în vederea combaterii abaterilor la regimul rutier cât mai ales pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care oricine, autor sau victimă, poate fi implicat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri