Hublou / Antidotul prostiei

3

Acum ceva timp, Andrei Pleșu a ținut vreo două conferințe despre prostie, ținând să precizeze că a pornit în dezbaterea temei de la o cunoscută vorbă a lui Einstein: „Două lucruri sunt infinite pe lumea asta: universul și prostia. Dar de univers nu sunt sigur”. Și tot dintru început a declarat că nu în calitatea de „deștept” va trata subiectul, nu din afară, așadar, ci dinăuntru. Fiindcă, de flagelul prostiei nu scapă nimeni, nici cei mai inteligenți oameni a subliniat filosoful, alegând și aici, cu umoru-i caracteristic, un citat foarte grăitor din Al. Paleologu: „oamenii inteligenți ating cote de prostie pe măsura inteligenței lor”.

Da, așa este fără doar și poate, facem o groază de prostii mai mari sau mai mici în viață, și nu ne lecuim ușor de asta: avem încredere în cine nu trebuie, ne îndrăgostim de cine nu merită, spunem aiurea, pe negândite, unele lucruri care se întorc împotriva noastră, nu știm întotdeauna să ne alegem profesia care ni se potrivește cel mai bine, să folosim ocaziile, șansele care ne ies în cale, etc., etc., în fine, orbecăim, bâjbâim de multe ori fără lumina rațiunii.

Dintre toate formele de prostie, cert este că nimic nu o întrece pe cea însoțită de fudulie, la noi existând câteva proverbe care exprimă foarte clar cât de catastrofală este asocierea respectivă. Prostul crede că știe totul și e greu de contrazis, „are convingeri de beton și le susține cu furie” , e încăpățânat și pătimaș. Tinde să fie solemn, neavând umor și spirit autocritic. „E statuar, inflexibil, mineral. Își exhibă de preferință profilul, ca să semene, încă din viață, a efigie”. Câtă dreptate are Andrei Pleșu! Am văzut o mulțime de mărunței din ăștia, aflați în niscaiva efemere funcții, care se cred deja așezați pe un soclu, vorbind la modul grandilocvent, găunos, cu o retorică zăngănind a gol. Oameni lipsiți de simțul măsurii, al ridicolului, de simțul relativului, incapabili de autoironie.

PUBLICITATE

Analizând unii termeni tehnici caracteristici vieții corporatiste, și unele clișee, de exemplu cel cu „gândirea pozitivă”, conferențiarul afirmă că pe el îl indispune chestia asta care seamănă a imperativ. Adică, vrei nu vrei, e musai să vezi viața în roz. Și dacă nu-ți place culoarea respectivă, ce faci? Mie, chiar nu-mi place rozul, nici măcar la trandafiri. Dar să mă întorc la demonstrația din textul la care mă refer (textele a patru conferințe ținute de Andrei Pleșu fac substanța volumului nou apărut la Editura Humanitas sub tiltul „Despre inimă și alte eseuri”) și anume la afirmația preluată de la prozatorul maghiar Péter Esterházy, potrivit căruia gândirea pozitivă e opusul gândirii. De ce? Fiindcă a gândi e o facere, asta presupunând un proces în derulare, care nu e neted, lin, luminos de la un capăt la celălalt. Dimpotrivă, „e ceva viu, un parcurs care include penumbre, dubii, semne de întrebare”…

La fel, prejudecățile, ideologiile („un fel de fast-food al gândirii”), cum este political correctness, specializarea foarte îngustă sporesc și ele prostia.
În încheierea conferinței, Andrei Pleșu, a cărui fermă convingere este că doar educația e antidotul prostiei (această nefastă, păgubitoare, primejdioasă „încremenire în proiect”), face o savuroasă detaliere a tipurilor de proști: solemn, vesel, volubil, harnic și mămos, lăsând cititorului plăcerea să adauge și alte trăsături, aspecte, să îmbogățească descrierile sale tipologice cu portrete reale. Și materie este destulă, nu-i așa? Că „trebuie să fii foarte prost ca să crezi că n-ai fost prost niciodată”. Bine zis, aferim!

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Neavand masina, sunt nevoit sa fac cele mai multe drumuri cu microbuzul, cu trenul sau pe jos, functie de distanta, astfel incat intru in contact cu foarte multi oameni. Imi pare rau sa spun asta, dar experienta mea de zi cu zi, mi-a relevat faptul ca poporul roman este format, in marea lui majoritate, din oameni prosti. Am citit si eu conferinta lui Andrei Plesu, dar cred ca dincolo de toate nunatele pe care el le contureaza, oamenii prosti sunt o prezenta de fiecare clipa: pe strada, in mijloacele de transport, la teatru, in biserici, in parlament si asa mai departe. Nu cred ca exista astazi in Romania o oaza unde oamenii prosti sa lipseasca. Desigur ca fiecare generatie are elita ei, oamenii ei cultivati, civilizati, in prezenta carora simti, la randu-ti, ca esti om. Dar elitele, se stie, desi dau norma, sunt neglijabile, daca nu reusesc sa creeze o unda de schimbare intr-un popor. Se pare ca aceasta este si problema neamului romanesc de astazi: elitele sunt pasive, s-au retras in umbra, nemaiavand vigoarea de a determina o schimbare in neare amul romanesc. Daca o vom tine tot asa, ma tem ca in cateva decenii ne vom pierde identitatea, devenind o populatie in care prostul, care traieste doar in oriyontul fricii,setei, foamei si sexului, ne va domina.

  2. – E, oarecum, paradoxal (desi Liiceanu ii da astfel o buna definitie. inspirata… ) sa vorbesti despre prostie ca fiind o “încremenire în proiect”, cat timp e asa de vioaie, activa si omniprezenta 🙂
    – De acord cu cel “neodihnit de fiinta”, avem multi, destui..si cata vreme reusim, cu toate boacanele pe care le facem, sa ne “scoatem” cumva, exact tot atat vom balti in aceeasi stare, needucati dar smecheri.
    Si multi.

LĂSAȚI UN MESAJ