Ce a fost și ce-a rămas

Ideea de a readuce spre amintire câte ceva din istoria cât de cât recentă a Bacăului a încolțit în urma unui dialog auzit în autobuz.

Erau mai mulți tineri liceeni, dezinvolți dar în limitele bunului simț, care discutau despre calitățile și lipsurile unui nou tip de telefon. La un moment dat, unul dintre ei arată spre geam: „Aici a lucrat mama!”

Întorc și eu din reflex capul. O grămadă mare de moloz. Acolo, cândva, a fost o fabrică. Mii de muncitori, mii de destine și tot atâtea speranțe. Foarte puține au mai rămas astăzi, să facă față tranziției și economiei de piață, în orașul supra industrializat, locomotiva Moldovei cum era denumită urbea de pe Bistrița.

Trebuie totuși să fim realiști. Industria care „duduia” în 1989 era una energofagă, depășită tehnologic. Se lucra foarte mult „pe stoc”. Multe din utilaje erau uzate fizic și moral. Noroc de meseriașii care se străduiau să le țină în funcțiune. Se punea foarte mult accentul pe export, să ne plătim datoria.

Să fim săraci, cinstiți și… curați, strângând cureaua. Ai naibii și importatorii ăia. Cereau baroase din fier de 20 de kg pe care le topeau. Mașini unelte cât mai masive, cu același scop. Unde mai pui că nu le primeau decât dacă erau ambalate în cutii din lemn de esență tare, stejar, fag, pe boxpaleți din tei, ulm.

Și noi ne conformam, cumpărând cu banii jos mobilier din PAL, din grija „Partidului” de a nu ne împrumuta în rate. Istoric faptul și demn de remarcat, în socialism niciun român nu era dator la bancă. O trecere în revistă a „ce a fost și ce-a rămas”, se dorește a fi… o constatare.

Meserii care nu mai există, oameni care s-au adaptat, învățând și sperând la mai bine. Lecții de viață. Oameni și destine. Am să ajut imaginile să nu vorbească singure.

UMB – Robinete Industriale

Locația, Bacău, str. Republicii nr. 199. Fabrica își are originile într-un mic atelier de turnătorie, înființat după Primul Război Mondial (1919), cunoscut și sub denumirea Topitoria de Fontă. Programul intensiv de industrializare a țării, dus de PCR după naționalizarea mijloacelor de producție, duce la înființarea în 1956 a ceea ce avea să devină Uzina Metalurgică Bacău (UMB). Căutând prin statistici, în 1970, producția era echivalată la 20.000 tone piese turnate și 10.000 tone armături industriale, cu lucrul în trei schimburi.

În 1991, după marea cuponiadă (certificatele de proprietar -acționar) se transformă în SC Robinete Industriale. În 1997, acționar majoritar devine Bavaria Invest SA, care deține 54,17% din capitalul social. Totul într-un trend ascendant economic, de bun augur, cu acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București. Anul 2001 găsește societatea pe profit, dar cu specificația că nu acordase dividende acționarilor în ultimii 3 ani. Undeva s-a produs declicul. În septembrie 2005, Deșteptarea deschidea prima pagină cu litere de-o șchioapă. „Metalurgiștii cer sprijinul subprefectului. Foamete la Robinete Industriale.”

Iată ce consemna colegul Florentin Radu în acel reportaj: „Pentru că nu mai puteau să mai suporte regimul de înfometare la care erau supuși, o mare parte din angajații uzinei metalurgice și-au dat demisia în bloc, o altă serie, de data asta angajații TESA, anunțând că vor recurge la aceeași măsură. «S-a ajuns la limită. Îmi este rușine de colegii mei. Ce mai, este un adevărat genocid», au arătat liderii de sindicat. Muncitorii se întreabă unde sunt banii rezultați din activele vândute (secția din zona Gării, căminele de nefamiliști, fierul vechi obținut din dezafectarea unor sectoare de producție etc.)”

Conducerea de atunci s-a justificat. Conjunctura nefavorabilă a piețelor externe, invadate de produsele din China și devalorizarea valutei. Încet încet, lucrurile s-au liniștit. Oamenii au plecat în șomaj și fabrica s-a închis. Acum este în conservare. Curios să fac câteva fotografii, câțiva dulăi și un paznic m-au ținut politicoși la poartă. Păzitorul domeniului pustiu, fost angajat la turnătorie, câștigă și el o pâine. M-a rugat să nu insist cu aparatul, că-l dau afară. Sunt de acord. În ’90, când am făcut primul fotoreportaj cu uzina, „de după”, cred că era ucenic. Asta e!

Alte articole