Orbul, conform textului evanghelic ce se va citi în duminica ce urmează, a venit la Isus, nu înainte de a-şi arunca haina de pe el, şi, recunoscându-l drept Învăţător, adică drept ca pe cel care ştie să dea, nu numai sfaturi cu buzele, ci să sfătuiască din intern cu puterea miraculoasă a vindecării, îi cere vederea. Mântuitorul l-a vindecat și i-a spus: Mergi! Credinţa ta te-a salvat.
Oamenii vor să ne convingă că suntem numere. Vor să ne convingă că Dumnezeu este prea mare pentru noi, că noi în schimb suntem prea nesemnificativi. Dar nimeni nu este nesemnificativ pentru Dumnezeu. Societatea lui Bartimeu nu avea loc pentru orbi. Bolnavii nu aveau prea multe speranţe, deoarece atunci nu erau pensii, nu era nici asistenţă socială şi pentru cine nu putea munci singura speranţă de a supravieţui era cerşitul la marginea străzilor. Erau forţaţi să cerşească.
Dar Isus l-a văzut pe Bartimeu, i-a văzut suferinţa şi l-a vindecat. Societatea noastră nu are loc pentru ei şi nici noi nu avem loc unii de alţii. Dar Isus ne vede. Suferă pentru fiecare dintre noi. Vine personal la fiecare pentru a ne vindeca.
În contrast cu tânărul bogat care, legat de bogăţia lui, nu l-a urmat pe Isus, în contrast cu fiii lui Zebedeu care voiau primele posturi de onoare din împărăţia lui Cristos, orbul, chiar înainte de a fi vindecat, aruncă şi haina de pe el, fiindcă, înainte de a-l vedea pe Isus cu ochii trupului, l-a văzut cu ochii credinţei. Bartimeu recunoaşte în Isus pe cel mai mare învăţător, sfătuitor, care poate vorbi prin minuni şi sfătui prin tăcere. Dar noi? Ne deschidem inima pentru sfaturile credinţei?
În limba spaniolă există un proverb care spune: „Nu există orb mai mare decât acela care nu vrea să vadă”. Ce vrem să nu vedem? La ce compromisuri închidem ochii? Caut ajutoare în mijlocul „orbirilor” mele? De la cine cer ajutor? Am umilinţa de a-i spune lui Isus: „Învăţătorule, fă-mă să văd!”? Ce cale urmez după vindecare?
Richardo-Dominic Baciu
