Spectacol aviatic pe cerul Bacăului

    – cel puțin trei momente au făcut ca show-ul din acest an să fie aparte: o cerere în căsătorie, defilarea aeronavelor F-16 și întrecerea dintre o mașină puternică și o aeronavă pe măsură

    Piloții au fost la înălțime și au făcut un spectacol de zile mari. Spectacolul dat de ei la manșa aeronavelor a fost posibil armatei de militari care au dirijat, gândit și creat un spectacol aerian de zile mari. Băcăuanii care au pornit sâmbătă dimineață spre aerodromul Bacău, au avut parte de patru ore de divertisment. Publicul a avut acces liber pe la intrarea SC Aerostar, iar breteaua destinată publicului s-a aglomerat de la o oră la alta, atingând la un moment dat, după estimarea organizatorilor, aproape 5.000 de spectatori. Evenimentul a debutat cu primirea generalului maior Lucian Foca, comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, a reprezentanților autorităților locale și organizarea unui ceremonial religios și militar, în memoria eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu de la moartea căruia se împlinesc 105 ani. Gazdele s-au bucurat și de prezența Eleonorei Arbănaș, nepoata aviatorului. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă astăzi Baza 95 Aeriană Bacău.

    Zborul



    Zborul în toate formele sale a fost sublim. Tonul l-a dat cpt.cdor. Eugen Botezatu, parașutist cu state vechi, care a venit în zbor, purtând la piept drapelul românesc pe care l-a predat comandorului doctor Valerică Vrăjescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău, pentru a fi arborat pe catarg. În debutul spectacolului aerian au decolat avioanele ușoare, iar evoluțiile aeronavelor au alternat frumos, completate fiind cu descrierile prezentatorilor Roxana Ciuhulescu și Cristian Andrieș. Piloții aflați la manșa aeronavelor au prezentat exerciții care au caracter aplicativ-militar și zboruri demonstrative executate cu aeronavele militare F-16 Fighting Falcon, MIG-21 LanceR, IAR-99 ȘOIM, IAR-99 STANDARD, IAR-330 SOCAT, IAR-316 B Alouette, C-27J SPARTAN și C-130 HERCULES din dotarea Forțelor Aeriene Române. Spectacolul a fost completat de militarii din cadrul Batalionului 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu” care au executat salturi cu parașuta. În spectacol au putut fi admirați și zburatorii Scolii de Aplicatie pentru Fortele aeriene și ai „Aeroclubului României” care s-au prezentat în fața publicului cu zboruri demonstrative cu aeromodele/motodeltaplane, cât și demonstrații aviatice de mare dificultate cu aeronavele YAK-52, IAR-46, FK-9, ZLIN 526, APOLLO FOX, CESSNA 210, DINAMIC, FESTIVAL, WIGLA, LAND AFRICA, CTSW și CTLS.

    Cererea în căsătorie

    Unul dintre momentele aplaudate la scenă deschisă de publicul spectator a fost cererea în căsătorie, lansată inițial de la înălțime cu ajutorul unui banner purtat în zbor de un avion, pe care scria: “Olivia, vrei să fii soția mea?” Autorul mesajului este soldatul Alexandru Victoraș Chiriac, iar tânăra cerută în căsătorie este Anca Olivia Burghelea. Complici au fost organizatorii, drept pentru care Olivia nu a bănuit nimic și a fost luată prin surprindere. Imediat după consumarea momentului emoționant în brațele iubitului ei, Olivia a declarat că este foarte emoționată, iar Alexandru a spus că a decis să facă acest pas în momentul în care a fost sigur că Olivia este aleasa lui. Momentul s-a încheiat într-o ploaie de confeti, în aplauzele spectatorilor și cu un sărut care a pecetluit cererea în căsătorie.

    Vedetele și publicul

    Chiar dacă vedetele au fost și de această dată aeronavele pilotate cu atâta măiestrie de adevărați ași ai aerului, publicul a fost în prim-plan. Pentru public au evoluat piloții, aeronavele au salutat mulțimea de nenumărate ori și tot de la public au venit aplauzele și exclamațiile de uimire sau cuvintele de apreciere. Spectacolul în sine a fost pentru militari ca un antrenament, iar multe situații au fost executate exact ca în misiunile reale, tocmai pentru ca publicul să înțeleagă munca militarilor, pregătirea lor, pasiunea și mai ales pericolul la care se expun. Toți cei care au evoluat la mitingul aerian au fost la înălțime.

    În mulțime am auzit adesea aprecieri că “anul acesta a fost mai frumos decât anul trecut”. Publicul a fost încântat de ceea ce a văzut și a apreciat pe deplin profesionalismul așilor aerului. Mulți dintre ei au recunoscut că cel mai mult au vibrat la “bătrânele” MiG-uri 21 Lancer și la vedetele F-16. Generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, prezent la eveniment, a tânjit de pe margine la evoluția MiG-urilor, pentru că nu s-a recuperat pe deplin în urma unui accident de circulație. Alături de el, publicul a așteptat cu interes și cursa specială dintre o aeronavă și o mașină cu foarte mulți cai putere, însă, mașina a pierdut startul și nesincronizarea i-a tăiat din spectaculozitate. La final, aeronavele și militarii au salutat publicul, iar actorii principali ai mitingului au fost felicitați la scenă deschisă. Pe durata evenimentului, publicul a avut acces la mașinile de intervenție și aeronavele prezente la expoziția statică.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"