Satenii din Scorteni regreta despartirea de Radu Câmpeanu, cetatean de onoare al comunei

    Satenii din Scorteni au facut public, printr-un ferpar care a aparut pe site-ul primariei, regretul lor la plecarea in Eternitate a seniorului liberal Radu Câmpeanu, cetatean de onoare al acestei comune din anul 1998.

    „Am tinut sa ne exprimam, astfel, sentimentele pe care le incercam in aceste zile in care ne-am despartit pentru totdeauna de primul dintre cetatenii de onoare ai comunei noastre – spune primarul Gheorghita-Catalin Anton.

    Multi dintre concetatenii nostri erau, acum 18 ani, tineri sau foarte tineri, dar nu cred ca exista român care sa nu fi auzit de ceea ce a reprezentat Radu Câmpeanu, un politician desavârsit care a trecut prin grele suferinte in timpul regimului comunist pentru a sustine democratia si statul de drept. Transmitem sincere condoleante familiei indurerate!”.



    Radu Câmpeanu a ajuns de doua ori in comuna Scorteni. Presedinte fondator al PNL Câmpeanu, la acea vreme, politicianul a tinut sa participe la inscaunarea ca primar al comunei a lui Costache Popa, proaspat ales in aceasta functie pe listele partidului.

    „A venit la noi in comuna de doua ori, la un interval scurt de timp – isi aminteste Costache Popa. La investirea mea ca primar, apoi la numai circa o luna, când a stat mai mult de vorba cu noi, si-a notat dorintele noastre si ne-a promis sprijin.

    Imi voi aminti mereu vocea lui calma, linistita, asa cum l-am auzit de mai multe ori, pentru ca participam la sedintele de partid din Bacau, la care venea adeseori. Mi-au placut cultura lui politica, elocinta din exprimare. Il ascultam, cu mic, cu mare, vorbind. De fiecare data când a ajuns in comuna noastra s-a adunat lumea in jurul lui, iar multi incercau sa-i spuna ce probleme aveau, ce idei ii animau. Era, dupa el, un alai de parca anume era pregatit. Ba, dupa plecarea sa din comuna eram mereu intrebat când mai revine”.

    Partidul lui Radu Câmpeanu era, in 1998, puternic reprezentat in Consiliul Local al comunei Scorteni.
    Presedintele fondator al Partidului National Liberal, Radu Câmpeanu, a murit miercuri, 19 octombrie, la 94 de ani, si v-a fi inmormântat duminica, 23 octombrie, in Cimitirul Bellu, din Bucuresti.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"