Profil de consilier: fara idei, fara audiente

7


Consilierii judeteni si cei ai municipiului Bacau nu au fost prea harnici, nici prea interesati de problemele cetatenilor in 2015. Este concluzia tinerilor de la RYMD (Romanian Youth Movement for Democracy), care au monitorizat, timp de 12 luni, activitatea alesilor.

“Este o initiativa prin care ne-am propus sa informam cât mai multi bacauani cu privire la activitatea celor pe care i-au desemnat sa ii reprezinte. Un document care poate sta la baza formularii unei opinii politice de catre votanti la urmatoarele alegeri. O actiune care face ceea ar trebui sa faca alesii: sa-si prezinte, periodic, activitatea in fata celor ce i-au ales”, arata Marian Damoc, coordonatorul actiunii “Alesii bacauani, la raport”. Prima bila neagra a fost acordata CL Bacau: sedintele sunt anuntate cu o mare intârziere, nu cu cinci zile inainte, cum cere Legea 215, iar cele extraordinare, cu o singura zi inainte, nu cu trei. “Proiecte importante precum bugetul anual, atribuirea unor sume mari din buget pentru diferite activitati sau chestiuni de interes public au fost decise in astfel de sedinte, evitându-se astfel consultarile si dezbaterile publice”, arata Marian Damoc. E cazul Theaterstock si Bacau, Capitala Culturala Europeana 2021 si al investitiei in reamenajarea spatiilor verzi.

Niciun proiect propus in 12 luni

Dintre proiectele aprobate in 2015, 97 la suta au fost initiate de primar si viceprimari. 13 consilieri nu au avut in anul 2015 niciun proiect propus spre dezbatere pe ordinea de zi. Sedintele CJ Bacau “sunt anuntate in timpul prevazut de lege, insa nu sunt publicate toate documentele obligatorii (detalierea proiectelor de hotarâre ce urmeaza a fi votate)”, a constatat echipa RYMD. S-a organizat o dezbatere publica pentru Legea nr. 350/2005 la solicitarea ONG-urilor, dar proiectul a fost propus fara modificarile recomandate de acestea. Executivul a initiat toate proiectele din 2015, mai putin conferirea titlului de cetatean de onoare seismologului Gh. Marmureanu, care apartine consilierilor Ovidiu Stanica si Petrica Mihaila. Din 37 de alesi judeteni, 17 nu au avut nicio interventie in 12 luni. O alta obligatie ignorata de consilieri este cea de a tine audiente lunar cu cetatenii.

Relatia CL-CJ lasa pe dinafara cetateanul

Tinerii care au monitorizat activitatea alesilor a mai constatat ca “relatia CL-CJ lasa pe dinafara nevoile cetateanului. Nu exista niciun fel de strategie de colaborare, fapt care se observa si din felul in care cele doua consilii vorbesc unul despre celalalt.” Cele doua institutii nu colaboreaza, ba chiar “se vorbesc de rau”, fiind descrise, aici, disputa privind achizitia Casei Cancicov, proiectul “Locuinte pentru medici” si renuntarea la aocierea CJ-CL pentru modernizarea Aeroportului. Concluzii de final? Puterea de decizie este concentrata in jurul a doua-trei persoane: primar/viceprimari sau presedinte/vicepresedinti CJ. Fie alesii nu-si cunosc atributiile si drepturile, precum acela de a initia proiecte, fie in interiorul celor doua institutii exista anumite intelegeri privind delegarea intregii responsabilitati asupra executivului. Ori, poate, nu le pasa ca au atributii. “Oricare ar fi explicatia privind aparitia acestei anomalii, remarcam ca, in final, cei ce au de pierdut sunt cetatenii”, arata Marian Damoc.

RYND a intocmit profilul consilierului pentru 2015. Cel din CL Bacau a initiat 0,4 proiecte de hotarâre, a luat cuvântul de 71,2 ori in 7,1 sedinte si a fost prezent la 22,5 din totalul celor 27 de sedinte. Consilierul judetean nu a initiat niciun proiect de hotarâre si a luat cuvântul in plen de 6,9 ori in 1,9 sedinte, fiind prezent la 9,7 din totalul celor 11.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. Care o fi diferenta dintre adunatura de nemernici dinainte de 1990, membri ai consiliului local, si cele care au urmat. nu stiu. Bacauanii nu au ce vota, confunda figuri politice de la centru cu membri ai filialelor locale si, ca atare, voteaza precum prostii. Adica sa zicem ca le place de Ponta, atunci voteaza si niste natarai de la Bacau, membri PSD pe listele locale (si care nu au nicio treaba cu Ponta). Sau le place de Basescu, atunci voteaza loazele nenorocite de la PMP, sau mai stii, de la PDL-PNL, ca unii nici macar asta nu stiu, ca Base a fugit de la fostii sai lingai. Ii vrea pe astia mai noi, mai tinerei… La nivel local, toate scursorile si ratatii au ajuns in aceste consilii, oameni fara capatai, asa-zisi oameni de afaceri – dar pe care daca i-ai lua si i-ai duce intr-o tara unde nu se fura, ca America depilda, ar da faliment instantaneu, de buni afaceristi ce sunt. Daca ar fi sa ii luam pe lista, de la cap la coada, si sa vedem cati dintre ei au umblat printre bacauani, sa ii intrebe ce ii doare, sa se scuze ca Bacaul arata ca dupa bombardament, ca este un oras mort, cu centrul devastat de o perena criza, cu taxe enorme, fara infrastructura, lista cu cei care au muncit,dintre asa-zisii alesi, este goala. Nuda. In curul gol.

  2. Aeroportul BACAU trebuia sa fie cel mai tare din Moldova ca Nr de curse si de linii operate ,a se vizita noul aeroport din Iasi acolo s au trezit si se misca, parcari mari sau supraetajate in zona pietei sau catedralei pt ca e o jale mai ales vara cand mai vin (inca) bacaoanii acasa ,blocaje pe toate strazile ,centura se tot face de vreo 10 ani, macar faceti-o cu 3 benzi pe sens cu despartitor de trafic cu intrari si iesiri moderne ,economia sec. xx ,nu se misca pe drumuri de pe timpul lui Stefan Cel Mare ,planul sau proiectul de legatura cu autostrada TRANSILVANIA ?…sau cu Brasov …?,si Bacaul trebuie sa faca parte din UE D-lor oficiali bacauani la fel ca orice oras resedinta ,care primeste finantare pt dezvoltare .

  3. Pe scurt, ne mananca banii degeaba, nu au nici o treaba cu alegatorii si judetul/orasul Bacau decat atunci cand vor voturile ca sa poata sa nu faca nimic in continuare pentru cetateni dar sa isi umple buzunarele din banii nostri, ar trebui publicata aceasta lista din nou in preajma alegerilor si aratati acesti indivizi pentru a nu mai fi votati din nou. Ar trebui numita lista rusinii si a incompetentei alesilor Bacaului.

  4. Tinerii din astfel de asociatii sunt viitorii aroganti politici ai bacaului/ tarii, ei dau cu noroi in liberali, dar slavesc sefii psd. Ei fac mega proiecte de informare si de mobilizare a tinerilor, in timp ce la bacau nu se misca nimic, monumentele istorice cad, proiectele sunt abandonate….daca vreti sa fiti votati faceti ceva cu viata voastra,nu mai purtati grija la unii,sperand ca veti fi votati peste ani …

  5. Trebuie remarcat ca judetul asta, desi are niste drumuri infecte, reuseste performanta sa voteze acelasi Benea, care de prin anul 2000, deci de o viata de om ai spune, taie frunza la caini, nu face nimic pentru comunitate, dar este ales de parca ar fi Isus Hristos, nu trebe decat sa participe la competitie, ca in rest, treaba e ca si unsa. Greu de inteles. Adica vezi toate drumurile judetene bacauane cum arata, numai hartoape, vezi ce au altii prin judet, ce drumuri faine, vezi in ce hal fara de hal se afla toata industria judetelui, iar tu continui sa votezi acelasi incompetent, domnule ! Incredibil !

LĂSAȚI UN MESAJ