26 aprilie 2024
ActualitatePericol pe sosele. Soferii beau pâna nu mai stiu de ei

Pericol pe sosele. Soferii beau pâna nu mai stiu de ei

Vineri, politistii de la Rutiera au organizat o actiune in judet pentru prevenirea accidentelor si au aplicat aproape 200 de amenzi, in valoare de peste 70.000 de lei, fiind retinute si 26 de permise de conducere. In timpul acestor controale, la Tg. Ocna, agentii au depistat, pe strada Republicii, un sofer de 66 de ani, care avea o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur in aerul expirat, si a fost condus la spitalul din Onesti pentru recoltarea de probe de sânge.

In localitatea Beresti-Bistrita a fost identificata, intr-un sant, o autocisterna cu apa, care iesise de pe carosabil, iar o parte din gardul unui imobil era distrus. La volan, politistii au gasit un barbat de 59 de ani, din Racaciuni, care mirosea a alcool si pus sa sufle in etilotest s-a constatat ca avea o valoare de 1,06mg/l in aerul expirat.

Dar pâna sa ajunga in sant, acesta ar mai fi distrus alte patru garduri, pe o distanta totala de aproape 200 de m, amplasate pe o parte si pe alta a drumului, ceea ce inseamna ca acesta n-a mai putut controla cisterna si doar o minune a facut sa nu intre in coliziune cu alte masini din trafic ori sa surprinda pietoni aflati in zona. Individul s-a ales cu dosar penal.



Astfel de actiuni sunt organizate frecvent de politistii de la Circulatie, insa soferii ramân la fel de indisciplinati si nu se tem nici de o ancheta si nici de amenzi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri