Evul Mediu Digital

Credeţi că există situaţii în care după ce cumpăraţi un produs, să nu fiţi proprietarul său 100%? Dezvoltarea tehnologiei şi noile trenduri ale industriei fac posibil acest lucru.

De exemplu, puteţi cumpăra un CD cu muzică sau un DVD cu un film, dar nu puteţi face orice vreţi cu melodiile sau filmul. Nu aveţi voie să organizaţi vizionări publice, nu aveţi voie să multiplicați şi să distribuiţi conţinutul, uneori nu aveţi voie nici să împrumutaţi discul. Dar asta deja e istorie.

La nivelul următor sunt telefoanele mobile şi întreg arsenalul de dispozitive dotate cu software necesar funcţionării. Cumpăraţi telefonul, dar softul rămâne în posesia fabricantului. Nu aveţi voie să-l alteraţi, şi, mai mult, creatorul softului poate decide oricând să şteargă ceva din telefon în cazul în care consideră că aplicaţia instalată îi pune în pericol interesele.

Nu mai vorbim de faptul că aceste dispozitive colectează informaţii despre noi şi le transmit proprietarilor lor. Televizoarele inteligente care ascultă conversaţiile din camera pentru a livra reclame contextuale, aspiratoare autonome care creează hărţi ale locuinelor pentru ca proprietarii softului să le vândă, telefoane care transmit coordonatele GPS la care vă aflaţi în permanență fac parte din realitatea noastră. Şi nu putem să ne împotrivim pentru că am fost de acord cu acest lucru atunci când am cumpărat produsele. Fermierii americani au aflat că nu-şi pot repara tractoarele John Deere oriunde, ci numai la fabricant deoarece acesta deţine licenţa softului cu care funcţionează utilajele agricole.

Practic, prin intermediul softului, producătorii de echipamente rămân proprietari pe ceea ce noi cumpărăm. Este o problemă interesantă deoarece, conform lui Joshua AT Fairfield, profesor de drept la Universitatea Washington, este o întoarcere în Evul Mediu, când regele deţinea totul iar drepturile de proprietate ale tuturor celorlalţi depindeau de relaţia lor cu regele.

Ţăranii trăiau pe teren acordat de rege unui landlord local și nu aveau întotdeauna în proprietate nici măcar instrumentele pe care le foloseau pentru agricultură sau alte meserii, cum ar fi tâmplăria şi fierăria. Fairfield spune că de-a lungul istoriei lucrurile s-au schimbat, sistemul juridic nemaiîmpiedicând proprietarul unei mașini s-o vopsească în ce culoare doreşte, să-şi repare televizorul sau echipamentul agricol unde vrea. Extinderea a aceea ce se numeşte “Internetul lucrurilor” (interconectarea diferitelor dispozitive între ele) pare să ne fi adus înapoi la ceva asemănător acelui vechi model feudal, unde oamenii nu deţineau obiectele pe care le foloseau în fiecare zi.

“În această versiune a secolului XXI, companiile utilizează legea privind proprietatea intelectuală – menită să protejeze ideile – pentru a controla obiectele fizice pe care consumatorii le consideră că le deţin” – scrie Joshua AT Fairfield. El spune că avem nevoie de dreptul de a ne fixa propria proprietate, să refuzăm publicitatea invazivă, să închidem portiţele prin care suntem spionaţi. “Dacă nu avem dreptul de a ne controla propria proprietate, nu o deţinem cu adevărat. Suntem doar ţărani digitali, folosindu-ne lucrurile pe care le-am cumpărat şi plătit pentru capriciile stăpânului nostru digital.”

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"