19 aprilie 2024
ActualitateCasa din buricul târgului, vânduta cu numai 15.280 de lei

Casa din buricul târgului, vânduta cu numai 15.280 de lei

O casa din plin centrul Bacaului a fost vânduta de Primarie catre persoana care locuieste acolo in chirie cu suma de numai 15.280 de lei, pret stabilit de o instanta de judecata, intr-o zona in care locuintele si terenurile au preturi de zeci de mii de euro.

Imobilul este situat pe strada Mihail Kogalniceanu, lânga Parcul Trandafirilor, si face parte din categoria locuintelor nationalizate inca din 1954.

Ulterior, a intrat in domeniul privat al municipalitatii, iar din 1991, in cele doua camere, ce totalizeaza aproape 70 mp impreuna cu celelalte incaperi, locuieste o chiriasa, cu acte in regula.



Aceasta a facut de mai multe ori demersuri la Primarie pentru a-i fi vânduta locuinta, dar Consiliul Local i-a refuzat cererile in trei rânduri.

In aceste conditii, femeia s-a adresat instantei si in final, la Tribunal, a primit decizie definitiva si irevocabila prin care i se recunoaste dreptul de a deveni proprietara.

Tot instanta a stabilit si pretul, la 15.280 de lei, adica numai circa 218 lei/mp, infim fata de pretul real de vânzare al locuintelor si terenurilor din zona.

De mentionat ca un teren din apropiere se vinde cu aproape 300 euro/mp, iar o casa veche din aceeasi zona se vinde tot cu circa 300 euro/mp.

Vânzarea locuintei a fost parafata de Consiliul Local, in sedinta de vineri, 30 ianuarie, fara nici un fel de obiectie sau vot impotriva.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri