Bulgărele se rostogoleşte şi capătă forme tot mai contondente. Şansele ca acesta să nu provoace pagube majore scad pe zi ce trece, pe măsură ce dezvăluirile cu privire la abuzurile din sistem se propagă în spaţiul public, în ciuda faptului că unele televiziuni sau ziare au ales să tacă în faţa valului de informaţii.
Pe zi ce trece aflăm că aşa-zisa campanie anti-corupţie nu a fost decât o mare farsă, un mecanism de control politic mascat în cruciadă morală. Evident, un astfel de sistem nu putea funcţiona la infinit; în timp s-ar fi găsit persoane care să fie suficient de deranjate de maniera în care a funcționat malaxorul încât să încerce să-i pună beţe în roate.
Nu am nici o iluzie cum că personajele care pozează, astăzi, în „insideri” şi care dau pe guşă abuzurile ar avea cine ştie ce dimensiune morală.
Mai mult ca sigur că au propria agendă, propriile interese care-i determină să demoleze mitul anticorupţiei. Dar asta nu înseamnă că faptele semnalate de ei sunt mai puţin reprobabile.
Când se dau mandate pe siguranţa naţională pentru a urmări politicieni nu te poţi aştepta ca acest abuz să nu aibă urmări. Nu poţi să ceri ca un om politic să fie interceptat pentru terorism şi apoi să-l trimiţi în judecată pentru abuz în serviciu!
Anticorupţia a murit în România ucisă de propria sa greutate; faptul că aceia care au primit sarcina să lupte împotriva corupţiei au primit puteri mult prea mari, în afara oricărui control, a condamnat, de la început, ideea de justiţie.
Puterea corupe. Anticorupții au sfârşit prin a fi ei înşişi corupţi de puterea de care dispuneau profitând de funcţii fie pentru meschine favoruri sexuale, pentru răzbunări, fie pentru a schimba politica naţională.
Ceea ce vedem acum, muţenia în care se complac liderii luptei anticorupţie, atacul la baionetă al celor care până mai ieri erau pe cale să fie linşaţi, fronda magistraţilor, toate acestea sunt semnale cât se poate de clare că asistăm la prăbuşirea unui mit naţional.
Din păcate, odată cu aceasta, există riscul să ajungem iarăşi într-un punct mort. Pentru că România are nevoie de anticorupţie, am mai spus-o. Dar de o anticorupţie credibilă, corectă, pe probe. Nu pe interceptări, nu pe denunţuri. Cu confiscare de averi, cu ani grei de puşcărie pentru faptele politicienilor care fură prin diferite inginerii financiare, care iau mită pentru a falsifica o licitaţie, pentru a atribui un contract.
O anticorupţie cu legi clare, neinterpretabile, votate de Parlament şi nu adoptate prin asumarea răspunderii. O anticorupţie în care Justiţia este independentă dar responsabilă, fără amestecul serviciilor, fie ele naţionale sau străine.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
