Accident cumplit in Bacau. Un tânar asistat de Protectia Copilului si o angajata a institutiei au murit

71


– baiatul care a murit era impreuna cu fratele sau mai mic, ranit si el foarte grav, si se duceau la inmormântarea mamei lor, in comuna Livezi

Evenimentul rutier a avut loc luni dimineata, pe Calea Republicii, din municipiul Bacau. Soferul unui microbuz, ce apartine Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, in care se aflau doi frati, ocrotiti intr-un centru de stat, si o educatoare a institutiei, a virat stânga, pentru a intra la benzinarie, fara sa acorde prioritate unui autobuz ce se deplasa regulamentar din sens opus si au intrat in coliziune.

In urma impactului, unul dintre cei doi asistati, in vârsta de 19 ani, elev la o scoala speciala, a murit, iar fratele lui, de 16 ani, a ajuns in stare critica la spital, fiind internat in Sectia de Terapie Intensiva.

In stare la fel de grava a ajuns la unitatea medicala si femeia de 52 de ani, angajata a DGASPC, care a decedat câteva ore mai târziu.

Soferul microbuzului si alte doua pasagere din autobuz au suferit leziuni usoare.

„Microbuzul care se deplasa pe directia Bacau-Adjud a virat stânga pentru a intra in statia Peco, fara sa acorde prioritate unui autobuz si a fost lovit in plin de acesta”, a declarat cms. sef Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau.

Cei doi frati, ocrotiti de Protectia Copilului Bacau intr-un centru de tip familial, se duceau la inmormântarea mamei lor.

Soferul trebuia sa alimenteze, apoi sa-l ia si pe cel de-al treilea frate, aflat si el in grija statului, dupa care sa ajunga in comuna Livezi.

„Microbuzul este de la Pro Familia si ar fi trebuit sa-i duca pe copii la inmormântarea mamei lor. Din pacate unul dintre ei a decedat, iar celalalt este ranit”, ne-a spus Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt la DGASPC Bacau, imediat dupa accident.

La fata locului au ajuns mai multe echipaje de la Pompieri si Ambulanta, iar politistii au dechis o ancheta pentru ucidere din culpa.

La Livezi, mama lor a fost condusa pe ultimul drum

Vestea accidentului a ajuns si in satul Balaneasa, din comuna Livezi, unde era programata inmormântarea mamei copiilor, rapusa de cancer la doar 38 de ani. Erau fiii ei din prima casnicie si au fost luati in plasament când aveau doar câtiva anisori, pentru ca nu avea cu ce sa-i creasca. Veneau la ea in vacante, iar ieri ar fi trebuit sa o conduca pe ultimul drum.

 Accident cumplit in Bacau. Un tânar asistat de Protectia Copilului si o angajata a institutiei au murit

„A sunat dimineata doamna de la Protectia Copilului si a anuntat ca vor veni. Imediat dupa acel telefon s-a aflat de nenorocirea asta. Mama lor a murit, acum si cel mare. Vai de capul lor”, spunea Ana-Maria, o vecina. Femeia mai avea inca doi copii mici din relatia actuala.

„Au fost descarcerate doua persoane, care se aflau pe bancheta din spate a microbuzului, iar ranitii au fost preluati de cele patru echipaje SMURD si de la Serviciul de Ambulanta, care au intervenit la eveniment”
cpt. Andrei Grecu, ofiter relatii publice la ISU Bacau

Vom reveni cu amanunte.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

71 COMENTARII

  1. Nu, a intrat intentionat in el! Pe bune, ia gandeste-te: ai ditamai mastodontul pe care-l conduci si-ti apare unul care-ti ia fata (sa nu mai vorbim ca uita de prioritate). Soferul l-a vazut. Pune frana. Ai idee cat ii ia unui autobuz sa franeze? Ca nu e ca la autoturism, unde si acolo ai nevoie de 20-30 de metri. E vorba de forta de inertie iar forta egal masa ori acceleratia. Ia vezi ce masa are un autoturism si ce masa are un autobuz…

    • Degeaba insisti pe nevinovatia soferului de aurobuz. toata lumea stie ca sunt obraznici multi dintre ei. Admit ca legislatia e de partea lui, in cazul asta, date fiind conditiile in care s-au petrecut lucrurile, insa, asa cum am zis, nu sunt usa de biserica. De fapt, cam asa sunt soferii in Romania, lipsiti de respect, nu sunt deloc concesivi, intelegatori, nu sunt dispusi sa-l lase pe alt sofer sa iasa dintr-o parcare (chiar daca legal nu ar avea prioritate cel care vrea sa iasa). Asta e ideea: ajuta-l pe colegul de drum (chiar daca nu are prioritate) astfel incat toata lumea sa fie ok. Nu saraceste niemeni, din asta. Apoi, nu degeaba se zice si in regulament sa conduci precaut, pana la evitarea producerii oricarui accident. Una peste alta, e pacat ca sa intamplat nenorocirea asta.

      • Draga mea Alesandra … Dumnezeu vede… vede si ce a facut soferul vede si cum judeci tu in necunostinta de cauza… stii ca autobuzul era plin ochi dimineata ??? ai idee cam ce se intampla daca se panica soferul si punea frana sa blocheze rotile … nu stii iti spun eu :toti oamenii aflati langa sofer incluzand primele doua randuri de scaune zburau prin parbriz… atunci nu mai erau 2 morti erau de la 10 in sus. as putea sa iti explic ce se intampla si cu ceilalti calatori dar cred ca tu oricum nu ai mai mult de 12 ani asa ca nu merita… ai sa cresti mare si poate ai sa il lasi pe Dumnezeu sa judece. incearca sa te urci intr-un autobuz si sa puna soferu frana la numai 20 km/ora. atunci abia comenteaza… iar daca vrei cu adevarat ia tu permis si demonstreaza ca … sau nu … te rog nu cumva sa dai pentru cat D … ajung atatea victime. Multumesc

      • fizica este o stiinta demonstrata in care o teorema foarte bine gandita (si traita de soferii de zi cu zi) demonstreaza ca greutatea+ calatorii si balansul pe care il creeaza face ca franarea sa fie mult mai lunga mai intarziata si manevrele mai greu de controlat (as vrea sa o vad pe alesandra la volanul unui autobuz) cred ca vorbeste in nestire

  2. Niste dobitoci… „Soferul de autobuz chiar nu la vazut?” esti mai prost ca noaptea. Nu ai ce cauta in trafic, du-te la scoala si invata sa pui cratima… Ce? daca ai o inmormantare, iti da dreptul sa faci abstractie de regulile de circulatie? Daca nu esti sanatos la cap, te duci sa te controlezi, nu te urci la volan.

  3. Zona este un adevarat pericol pentru soferi. Eu zic ca ar trebui facut un sens giratoriu la Petrom sau Rompetrol, oriunde ar fi mai mult loc si cu parapeti pe axul drumului intre sensuri(ex:centura Focsani sau intrarea in Iasi prin Valea Lupului). Toata lumea ar intra doar la dreapta si s-ar evita accidente de acest gen. Apelam si la bunavointa soferilor care parcheaza nelegal vis-a-vis de Romalion sa scoata masinile total in afara benzilor de circulatie de pe sosea.

    • Zona este un adevărat pericol atît pentru şoferi, cît mai ales pentru pietoni. Trecerile de pietoni de la Petrom şi de la Maşini Unelte (ca să mă refer doar la acestea două) trebuie semaforizate cu buton, pentru a se schimba în verde doar cînd este neapărat nevoie ca cineva să traverseze. Eventual se poate construi o pasarelă, variante sînt, doar că nimănui nu-i pasă. Este o aventură să traversezi în aceste zone, maşinile circulă şi cu 100 la oră mai ales în direcţia spre ieşirea din oraş.

  4. Am si eu mai multe intrebari:
    Nu cumva este o statie de autobuz si o trecerere de pietoni langa benzinarie?
    Soferul de autobuz chiar nu avea nici o obligatie(sa opreasca in statie sau sa incetineasca la trecere)?

    • Boule, statia este INAINTe de locul accidentului iar trecerea de pietoni este imediat DUPA statie. Autobuzul trecuse de zebra si accelera. Dar la romani nu conteaza ca de vina a fost soferul de pe microbuz care a intrat in fata autobuzului, conteaza daca autobuzul a oprit sau nu in statie. Natie de imbecili…

      • Bai Gicule….ce te aprinzi asa tare?
        Esti cumva sofer de autobuz? 🙂
        Sau esti si tu un imbecil, ca doar faci parte din aceeasi natie…
        Sa vezi cum vireaza ei la capat si nu mai tin cont de ce vine din sens opus…au un tupeu incredibil…parca fiecare are autobuzul lui pe P.F.
        Clar, in acest caz este vina soferului de microbuz dar sunt ferm convins ca si soferul autobuzului putea evita daca nu circula peste viteza legala…

        • Daca autobuzul circula pe banda 2 si in fata lui cam la 5 m pe acelasi sens circula un tir pe banda unu, cu siguranta nu s-au vazut unul pe celalalt si cred ca asta e cea mai plauzibila ipoteza. Autobuzul e mai mare decat duba si sunt sigur ca se vede mai bine, deci putem spune ca mai degraba cel din duba a vazut autobuzul decat soferul autobuzului sa fi vazut duba. Iar daca cineva face o greseala cu o anumita categorie de autovehicul atunci nu trebuie sa bagam restul soferilor in aceeasi oala. In toate categoriile se greseste, si trebuie judecati individual, pe fiecare fapta in parte. Nu toti TIR-istii sunt nenorociti, nu toti soferii de autobuz sunt neatenti, nu toti soferii de BMW sunt cocalari, nu toti soferii de Logan sunt sarantogi si asa mai departe.

  5. noi ca romani nu avem minimul de bun simt pe drumurile publice si de aceea au loc astfel de tragedii ………………insa si autoritatile bacauane ar trebui sa fie mai interesate de modernizarea , eficientizarea si fluidizarea traficului . am ramas ca acum 20 ani dar nr masinilor este dublu . toata lumea trece zilnic prin centru . este dezastru si pt masini si pt pietoni . treceri la 20 -30 m, lumea trece haotic iar masinile fac slalom printre pietoni . in centrul bacaului nu-ti doresti sa fii nici pieton dar nici sofer . este DEZASTRU . iar la petromul din serbanesti daca s-ar amenaja un sens giratoriu ar fi ideal – este un cosmar sa iesi dinspre targul de masini .

  6. Nu cred ca acum Mai e necesar Sa injuram sau Sa Mai vb degeaba. Indiferent a fost vinovat presupun ca nici unul nu a vrut Sa se intample asta…asta e riscul cand mergem pe strazile din Romania chiar daca cel cu microbuzul se zice ca e vinovat eu cred ca Si soferul autobuzului putea macar Sa evite cumva ca impactul Sa nu fie atat de puternic Dar de obicei astia care conduc autovehicule de gabarit Mai mare se cred niste eroi pe strazile din Romania Si merg ca nebunii. Dar sper ca indiferent de situatie dzeu Sa ii ajute Si soferului care a fist pe microbuz Si Sa fie bn ptr ca Si el este om Si sunt sigura ca nu a vrut Sa se intample nenorocirea asta. Hai Sa nu Mai fim rai ca suntem in postul craciunului si Sa n e rugam ptr aproapele nostru nu Sa judecam ca are cine Sa judece. Multa putere celor implicati

  7. Clar ca soferul microbuzului are toata vina, dar dine ce am vazut aflandu-ma acolo in momentul accidentului, soferul autobuzului a calcat cam mult acceleratia uitand de ceea ce transporta, bilantul este unul neplacut: 2 morti,1 persoana in stare critica, si altele cu rani usoare…

  8. Înconstienta și prostia se plătește, nu avem străzi ca în occident, te adaptezi, suntem forțați sa ne adaptam traficului, suntem în stare sa ne dam cu părerea dar nu suntem în stare sa facem nimic pentru a ne îmbunătăți calitatea, cu alte cuvinte ne meritam soarta,tragic dar asta este realitatea…

    • Nu mai dati vina pe infrastuctura pentru nesimtirea soferilor romani.In vest au strazi cu 5 benzi,dar au si masini de 3 ori mai mult decat noi.si totusi nu vezi lumea agitata in spatele volanului incercand sa faca pe cocalarii.stau cuminti in coada si isi asteapta randul.

  9. Și mie în același zona o doamna cu mașina mi sa aruncat în fata cu toate ca nu avea unde se duce a rămas pe banda mea, dar sa fim raționali dacă am prioritate nu-mi da dreptu s-o izbesc nu? E vorba de conduita preventiva.nu țin partea nimănui este clar ca Mercedesul este vinovat dar și eu am pățit-o cu un șofer de autobuz scria mesaj cred ca era atent la telefon eu în stânga lui și era sa se urce pe mine asa ca n-o comment

  10. Stie cineva cum lucreaza soferii de la TP, de cate ori se trezesc de la 4.00 cand majoritatea dorm , ce raspundere au pentru 1000 lei si in ce conditii lucreaza(mai ales pe acel traseu)? este foarte usor sa acuzi cand nu stii despre ce e vorba……….saracul om a ramas marcat pe viata, nimeni nu „omoara” cu buna stiinta, din contra, poate numai el stia la ce stres este supus zilnic la serviciu, ca sa se mai intample acum si asta

    • Bai nene,ce conteaza cand te trezesti sau cat castigi?ori in functie de astea tre sa ne facem treaba?tipic romanesc.hai sa-mi fac treaba la misto,ca si asa castig putin.

  11. eram in autobus am 12 ani eram in fata microbuzul nu sa uitat ca din sens opus venea un autobuz cu viteza la cateva sec mai tarziu se intampla trageda eu nu am patit nimic doar o lovitura la umar dumnezeu sa-i ierte

  12. Bai soferilor care sunteti soferi puneti mana pe cartea de legislatie si mai cititi nu mai vb fara sa stiti ce vb …. a si mai sunt vreo 2 care o dau in curu soferului de autobuz ia ganditi-va ce distanta trebuie sa parcurga ca sa prinda si el un 40-50 km/h in conditiile in care pe langa greutatea lui mai punem si greutatea pasagerilor si mai sunt si cateva treceri de pietoni vreo 2 semafoare etc deci nu va mai urcati la volan daca nu stiti ce inseamna soferie

    • Nu se pune problema de distanta în care prinde autobuzul viteza ca oricum nu a oprit cel puțin de la Auchan pana la Petrom,din cauza ca este de Cleja și nu au voie sa oprească înainte de peco. II știu pe cei de pe traseul acesta și știu ca merg ca niște kamikaze,dar nu este el vinovat. Atâta timp cât cel cu microbuzul nu a acordat prioritate, este clar vinovat.

  13. Toti suntem destepti,soferi si stim sa comentam dupa cate un eveniment de genul.haideti sa fim oameni sa lasati rautatile la o parte,un simplu comentariu cu ” dzeu sa ii ierte” era de ajuns.Sa nu uitam ca se poate intampla oricui oricand cu tot cu desteptaciunea noastra si experienta de sofer.Nu am fost niciunul dintre noi in locul celor 2 soferi in aceasta dim.

  14. pe soferul microbuzului il cheamă Toma Viorel. Sunt curioasa dacă directorul general si șeful de centru Pro Familia își asuma răspunderea pt acest incident.

    • Nu inteleg daca pe cineva ar interesa numele soferului de microbuz….. Are cine Sa investigheze cazul hai Sa nu n e Mai dam asa destepti ca nu se stie niciodata ce n e ofera ziua de Maine. Azi judeci Si Maine poti fi chiar Tu in locul unuia dintre soferi. ASA ca dzeu Sa ii ajute PE toti cei implicati chiar vinovati sau nevinovati.

  15. Sariti prea mult la gatul soferilor acolo am pierdut 2suflete care le cunosteam unul cu care am crescut iar celalalt m-a crescut sunteti o haita de vulpi ce musca din moartea lor . Faceti un gest nobil si nu msi aruncati vina de icicolo . Oferiti un gand bun s-au nu mai spuneti nimic vs rog din suflet

  16. Cred ca ar trebui sa va abtineti un pic in a comenta atat de rautacios si vulgar evenimentul .Pastratile pentru mondenitati.Intamplarea a facut sa fiu la fata locului,si la moment.Vina in proportie de 75% apartine microbuzului si 25% autobuzului care venea totusi prea tare avand in vedere,traficul , trecerea de pietoni si statia de autobuz ,Dar …rabdare, anchetatorii vor stabili vinovatii !

  17. Acolo la peco ala din fata de la ROATANEL e greu si de intrat si de iesit din peco.
    Din experienta mea de sofer va garantez eu ca dubita a fortat intrarea in peco ,asta venind dinspre oras..
    Acolo tre sa fii iute de pedala ca sa te „strecori” ,ca e traficul intens tot timpul…
    ACORDAREA PRIORITATII ITI ESTE FATALA DACA NU O RESPECTI….

  18. TARE AMI PARE RAU DUMNEZEU SA L IERTE NELU SI CATALIN AI FOST COLEGI DE SCOALA 8 ANI DE ZILE TARE BINE MAM INTELES CU EI ERAU NISTE COPII DESTEPTI SI CUMINTI BUNI LA ANVATATURA MAI ALES NELU CAND AM AUZIT NU MEA VENIT SA CRED CA CHEAR FRATI CIOCA NELU SI FRATELE LUI CATALIN SUNT AN ACCIDENT NELU LA IMORMANTAT LA LIVEZENI LANGA MAMA LUI SI CATALIN ESTE AN STARE GRAVA LA TERAPIE INTENSIVA LA BUCURESTI PE NELU CAND LAM VAZUT AN SICRIU ERA SARACU ACIDENTAT ERA TAIAT PE FATA AVEA CAPU CUSUT A FOST LA AUTOPSIE A FOST UN COPIL CHINUIT NUMAI PRIN CAMIN A UMBLAT EL SI CU FRATELE LUI CATALIN NELU A AVUT O VEATA CHINUITA SI O MIARTE PREA DEVREME CHINUITA DUMNEZEU SAL IERTE AN PACE EL NE VA VEGHEA AN PACE DE SUS CU SIGURANTA EL E UN ANGER SUS CU DUMNEZEU DUMNEZEU SAL IERTE AN PACE

LĂSAȚI UN MESAJ