23 mai 2024
ActualitateZiua Aviației, marcată pe Aerodromul Mărgineni

Ziua Aviației, marcată pe Aerodromul Mărgineni

Ziua Aviației Române a fost marcată, joi, 20 iulie, și pe Aerodromul Mărginenei, printr-un miting aviatic organizat de Aeroclubul Bacău, în parteneriat cu Aeroclubul României „Smaranda Brăescu”. Despre organizarea acestui eveniment am stat de vorbă cu unul dintre membrii Aeroclubului Bacău, Bogdan-Andrei Munteanu. 

După o superbă demonstrație de lupinguri (figuri de acrobație aeriană în care aeronava descrie o bucle în plan vertical pe direcția de zbor) efectuate de o aeronavă ușoară, circa 60 de parașutiști au sărit dintr-o elegantă aeronavă Antonov AN-2 (YR-PBJ) și au ajuns cu bine pe pista aerodromului. Unul dintre ei purta și un drapel tricolor.

Un salt a fost făcut în tandem cu o domnișoară care a fost adusă la sol de unul dintre membrii echipei de parașutiști. După aterizare, domnișoara le-a declarat franc prietenilor ei care o tot întrebau cum a fost zborul: „A fost minunat. Mai vreau să sar o dată. Totul se vede atât de frumos de acolo, de sus, unde este foarte multă liniște!”.



Un alt moment remarcabil l-am văzut când unul dintre parașutiști a ajuns la sol cu un superb buchet de flori, pe care l-a oferit unei doamne aflată printre spectatori și care își aniversa în acest fel original ziua de naștere.

Printre participanții la acest eveniment am văzut mai multe personalități băcăuane, între care și pe câțiva dintre membrii birourilor de conducere ale filialelor județene ale Asociației Cultul Eroilor și Asociației Veteranilor de Război și ai Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și foști aviatori militari. Printre participanți l-am remarcat și pe subprefectul Gabriel Lupu.

Aerodromul Mărgineni este și Aerodromul Marii Uniri, pentru că de aici a decolat acum 104 ani avionul care a dus la Blaj mesajul despre Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri