18 mai 2024
Sport„Vreau măcar trei oneșteni la Tokyo. Și o medalie!”

„Vreau măcar trei oneșteni la Tokyo. Și o medalie!”

La început de 2018, directorul CSM Onești, Ingrid Istrate este conectată deja la Olimpiada din 2020

A început munca pe 3 ianuarie. O dată cu gimnastele. Dar despre gimnaste vom mai vorbi. Mai ales că gimnastica reprezintă marele of din 2017 al lui Ingrid Istrate. Directorul CSM Onești a început, deci, munca pe 3 ianuarie. Asta oficial.

Neoficial, Ingrid Istrate nu prea știe ce-i aia vacanță. De aproape nouă ani, de când a preluat frâiele grupării de pe Trotuș, Ingrid adună, taie, recalculează, așează și reașează.



Rezultate, medalii, strategii, fonduri, parteneriate și câte și mai câte. Totul în numele sportului. Și totul, pentru CSM Onești. În 2009, când a preluat clubul, bilanțul clubului era de 40 de medalii. Spre comparație, anul trecut, CSM Onești a cucerit 240 de medalii. Iar asta spune totul. „Am ridicat ștacheta, e adevărat. Și o vom mai ridica”, precizează directorul CSM Onești, care privește încă de pe acum, din zorii lui 2018 către podiumul Olimpiadei din 2020, de la Tokyo.

-Doamnă Istrate, și în 2017 CSM Onești a dat cel mai bun sportiv al județului.

-Nu vreau să par lipsită de modestie, dar asta se întâmplă de câțiva ani buni. Iar Andreea Panțuroiu a câștigat această distincție pentru al doilea an la rând. Cât se poate de meritat, de altfel.

-Cu titlul de campioană europeană U23 cucerit vara trecută, era și greu ca Panțuroiu să nu se regăsească în fruntea clasamentului. De altfel, secția de atletism a clubului dumneavoastră continuă să-și taie partea leului. Lavric, Panțuroiu…

-Sperăm ca rezultatele obținute de secția noastră de atletism să ne urce pe primul loc în ierarhia națională la această disciplină. Conform calculelor noastre, cam așa s-ar părea, însă așteptăm confirmarea de la București. În orice caz, ne vom regăsi și în acest an pe podium, ceea ce reprezintă o mare satisfacție.
De altfel, din 2013, asta se întâmplă în mod constant.

-Cum a fost 2017 pentru CSM Onești?

-Un an bun, dar nu unul foarte-foarte bun. Era loc de mai bine. Mai ales în ceea ce privește gimnastica, sport care n-a ieșit la scenă deschisă așa cum speram. Ca o confesiune, mărturisesc că am trăit un moment de rușine față de comunitatea oneșteană și față de Primărie, care au făcut eforturi deosebite pentru a aduce două Campionate Naționale la Onești, competiții la care niciuna din gimnastele noastre nu a fost prezentă. Asta e o mare dezamăgire motiv pentru care mi-am schimbat viziunea.

-Concret?

-Dacă în 2009, când am venit la club, am avut ca strategie promovarea sportivilor la lotul național, după opt ani, am decis să ne aducem acasă copiii de la lot. Clubul nostru poate pregăti gimnastele în cele mai bune condiții la baza proprie. L-am adus și pe antrenorul Cătălinei Ponor, Matei Stănei și sperăm ca Oneștiul să redevină leagănul gimnasticii românești.

-OK, gimnastica a fost marele of al lui 2017. Cea mai mare bucurie, în schimb?

-Evident, atletismul, în frunte cu Panțuroiu. Performanța Andreei este una notabilă, însă eu mi-aș dori ca ea să sară în mod constant peste 14.10 metri, ajungând undeva spre 14.30. O altă mare satisfacție a reprezentat-o halterofila Mihaela Cambei. Și nu m-au bucurat cele trei titluri continentale de cadeți cucerite, cât cele trei recorduri europene stabilite. Mihaela este un copil care promite mult. Ea este beneficiara proiectului „Pierre de Coubertin” al Federației Române de Haltere.

-Apropo de Pierre de Coubertin. Chiar dacă suntem la începutul lui 2018, știu că vă gândiți deja la Olimpiada de la Tokyo.

-Sigur că mă gândesc, cum să nu mă gândesc? Dacă 2017 a fost un an în care ne-am mai putut alinta, ca să zic așa, de acum nu mai avem vreme de pierdut. Există și acest program „Samurai 2020” în care se investește foarte mult și care aruncă în aer sintagma „lasă, că poate iese”. Gata, s-a zis! Cine intră în program merge direct la medalii!

-Câți sportivi de la CSM Onești v-ați dori să ajungă la Tokyo, în 2020?

-Cel puțin trei. Dacă în 2012, la Londra, am avut doi, la Rio a fost doar Andreea Panțuroiu, deși trebuia să avem tot doi, însă toată lumea își amintește ce s-a întâmplat cu Lavric, ei bine, în 2020 sper să avem măcar trei. Plus o medalie olimpică!

-Nu vă întreb cine ar trebui să câștige medalia. Vă rog, în schimb, să-mi dați câteva nume care ar putea ajunge la Tokyo.

-În primul rând, Panțuroiu. Cambei ar putea fi a doua, dar nu trebuie să ne grăbim, iar o a treia reprezentantă ar putea veni dinspre gimnastică, de ce nu? Am încredere că băcăuanca dumneavoastră, Coleen Tătaru, sportivă crescută de soții Agop la SCM Bacău și revenită la CSM Onești după o perioadă nefastă la lot – cu operații la ambii genunchi – ar putea apărea în prim-plan. Coleen poate fi un nume pentru Tokyo. Deocamdată, ea mă surprinde în mod foarte plăcut că, după intervențiile chirurgicale suferite, lucrează cu bucurie pe toate cele patru aparate. Vom vedea mai bine cum stau lucrurile în iunie, la Naționale.

-Pe final, spuneți-mi principalele obiective pentru 2018.

-Ca manager, îmi doresc să construiesc, în sfârșit, acea sală de haltere mult visată. Anul trecut am avut bani, dar cele trei licitații organizate nu au adus niciun rezultat, așa că banii s-au întors la Minister. Ca și conducător de instituție de performanță și înaltă performanță, vreau să rămânem în top la atletism și la haltere și să surprindem plăcut la gimnastică și lupte, aceasta din urmă fiind o secție care a crescut foarte frumos în 2017. Totodată, mi-aș dori să atrag lângă noi Primăria deoarece ultimele modificări legislative ne dau speranțe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri