23 aprilie 2024
SportVolei feminin / Vor la Beijing!

Volei feminin / Vor la Beijing!

Nationala antrenata de Florin Grapa se pregateste pentru calificarea la Olimpiada

Romania priveste spre Olimpiada de la Beijing. Si o face si printre ochiurile fileului de volei. Nationala feminina incearca marea lovitura: prezenta, dupa mai multi ani de pauza, la Jocurile Olimpice. Misiune dificila, dar nu imposibila. O spune si selectionerul Florin Grapa, care a declansat deja “Operatiunea Beijing”. De luni, “tricolorele” au intrat in cantonamentul de la Izvorani, acolo unde efectueaza cate unul sau doua antrenamente pe zi. La Izvorani, reprezentativa Romaniei va ramane pana duminica, atunci cand va decola spre Germania, gazda Turneului de Calificare la Olimpiada. Un turneu de gradul trei pentru voleibalistele noastre, repartizate intr-o “grupa a mortii”, alaturi de Croatia, Serbia si Rusia. Primul meci va avea loc impotriva croatelor, pe data de 15 februarie. Pe 16 vine intalnirea cu Serbia, iar apoi urmeaza confruntarea cu Rusia, ultimul meci al grupei. Se califica primele doua echipe, care vor ajunge astfel in semifinalele turneului, finala fiind programata pe data de 20 februarie. “Ne va fi foarte greu, suntem constienti de acest lucru, dar vrem sa dam lovitura. Este foarte important si cum vom incepe turneul”, a declarat Florin Grapa, care a convocat un lot format din 15 jucatoare, dintre care trei sunt straniere: Carmen Turlea, Iuliana Nucu, Elena Butnaru si Iuliana Nucu. Restul de 12 activeaza in campionatul intern: Mihaela Herlea, Ramona Elisei, Andreea Nitulescu si Nicoleta Manu (toate de la Stiinta Bacau), Alida Marcovici, Daniela Minca, Claudia Carstoiu (de la Dinamo Bucuresti), Elena Zaharia, Alexandra Sobo, Angelica Chivorchian (Unic Piatra Neamt), Alina Albu si Neka Onyejekwe (de la Metal Galati). In linii mari, este acelasi lot cu care nationala “tricolora” a castigat in noiembrie turneul preliminar din Bulgaria, de la Gabrovo. In Bulgaria, Romania a pierdut un singur meci, cel din ultima zi a turneului, contra tarii gazda. Un meci fara istoric, avand in vedere ca Turlea si compania aveau nevoie doar de un set pentru calificare, in virtutea celorlalte succese repurtate impotriva Belgiei, Belarusului si a Sloveniei. De data aceasta, turneul din Germania se anunta infinit mai greu, insa Romania isi joaca sansa. Dorinta de a ajunge la Olimpiada este principalul aliat al “tricolorelor” lui Grapa.Scris de Dan Sion



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri