Să vrei să transformi vestul județului în zonă turistică de interes național sau internațional e o idee care place locuitorilor. Nu e imposibil dacă accepți că vacanță nu mai înseamnă, astăzi, doar un hotel bun, „papa bun” și statul la soare. Turiștii vor să se miște, să vadă locuri noi, să afle lucruri noi…
Așadar, ar putea veni în județul nostru pentru lăcașurile ortodoxe vechi, cum ar fi „Sfinții Voievozi” din Rusăiești, care are 500 de ani, sau biserica de lemn „Sf. Gheorghe” din Măgirești construită în anul 1648, pentru traseele montane și Salina Tg. Ocna, care este atracția numărul unu a zonei, pentru palatele boierilor Ghika și Ochiul Huitorii, barometrul din Dofteana…
Turismul aduce „plusvaloare” susțin oficialii, „prosperitate” zic operatorii, însă, orice termen am folosi, e cert că toți locuitorii ar beneficia, direct sau indirect, de succesul activităților din acest domeniu. Pentru ca turiștii să înceapă să vină în număr mare nu e suficient să aibă ce vizita.
Autoritățile ar trebui să netezească tronsoanele de drum care îți taie cheful de plimbare, iar locuitorii să învețe să fie gazde. Case luminoase, cu garduri întregi, reparate, culori vesele în jardiniere, nu pe frânghiile de rufe, ferestre cu perdeluțe albe, apretate, în două cuvinte, gospodării îngrijite. Acestea plac turiștilor, nu cele murdare și sărăcăcioase.
Bucătării curate și rețete tradiționale, pe care nu le-au mai experimentat. Oameni amabili, gata oricând să le ofere o informație, să-i cazeze o noapte, să le spună balade și povești despre cum se mărita bunica, cum se sărbătorea venirea primăverii sau a toamnei în secolul trecut, cum se face țuica, despre Podul Hoților, unde erau atacați țăranii care se întorceau de la târg, despre lupii din păduri, care dădeau iama în stâni. Poarta care se deschide spre tărâmuri arhaice va fascina și va atrage întotdeauna oaspeți.






