A fost unul dintre personajele-cheie ale evenimentelor din 1989 din Bacău. Bun cunoscător al economiei județului – lucra la Consiliul Județean de Control Muncitoresc – a luat măsuri pentru a securiza cele două adevărate bombe care puteau distruge atât municipiul Bacău cât și municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se numea, atunci Oneștiul: amoniacul de la Combinatul Chimic și cianurile de la Combinatul Petrochimic Borzești. A dispus retragerea armelor și muniției distribuite Gărzilor Patriotice și a înființat un comandament militar unic astfel încât, în județ, nu s-au înregistrat victime în decembrie 1989. “Deșteptarea” a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre evenimentele din 1989 din Bacău și despre efectele pe care aceste evenimente le-au avut în timp . (Răzvan Bibire)
Ce funcție aveați în decembrie 1989?
În decembrie 1989 lucram la Consiliul Județean de Control Muncitoresc, care se ocupa de economia județului Bacău, excepție făcând sectorul agricol. Sunt absolvent al Facultății de Cibernetică Economică și Statistică din cadrul ASE București, după repartiție în calitate de economist mă ocupam de urmărirea îndeplinirii indicatorilor economici la nivelul județului. Din această perspectivă, am avut o percepție integrată asupra complexității economiei județului Bacău. Spun acest lucru, deoarece trebuie să știți că economia județului Bacău reprezenta o Românie la scară mai mică, aici regăsindu-se aproape toate ramurile din economia națională. Mă refer la mineritul din Comănești, Salina de la Târgu Ocna, schelele de foraj și cele de la exploatarea petrolieră din zona Moinesti, chimia și petrochimia din Onești și Bacău, 40% din suprafața județului acoperită de terenuri forestiere cu un Inspectorat Silvic și întreprinderi foarte puternice, fabrici de prelucrare a lemnului și mobilă în Comănești și Bacău, industria de confecții din Bacău și Buhuși, fabrică de pielărie și încălțăminte în Bacău, activitățile din construcții, metalurgie, mașini-unelte, șuruburi și panouri electropneumatice în Bacău, celuloza și hârtia la Letea, industrie alimentară extrem de dezvoltată și culminând cu producția de avioane. Am făcut toată această enumerare pentru a releva faptul că județul Bacău era extrem de important în economia României, fiind pe locul 4 între județele țării din punct de vedere al volumului activității economice. Complexitatea activităților de care m-am ocupat m-au format ca un bun profesionist în economie, lucru care a ieșit în evidență în perioada 1992-1996 când am activat în funcția de Secretar General al Guvernului.
“Wind of change”
Cum s-a realizat transferul de putere în Bacău în 22 decembrie 1989?
Transferul de putere în Bacău are niște valențe unice în România acelor zile. Înainte de a trece la descrierea lor, vreau să fac o scurtă digresiune în vara anului 1989. Mi-am petrecut o săptămână de concediu la mare în stațiunea Neptun. Pentru că nu fac plajă prea mult, îmi petreceam ziua într-un baruleț savurând cafea turcească, dezlegând careuri din revista Rebus și ascultând muzică la difuzorul localului. În acea perioadă, am auzit zilnic, obsedant aș putea spune, melodia formației Scorpions, “Wind of change”. Versurile erau semnificative pentru perioada prin care treceam, dar mai ales prin ceea ce urma să se întâmple în viitorul apropiat.
Având în vedere textul melodiei ce îndemna la “schimbare”, am fost mirat să constat că persoanele care se ocupau de cenzură nu au remarcat melodia, de aceea am ales să interpretez versurile ca un preambul la schimbarea pe care majoritatea tăcută a României o aștepta. Un nou semn l-am primit în dimineața zilei de 21 decembrie 1989, în drum spre birou a fost difuzată aceeași melodie la radio, în timp ce pe cerul Bacăului, în acea dimineață caldă de iarnă, era un curcubeu incredibil de frumos. A urmat mitingul eșuat al lui Ceaușescu, neverosimil, o zi și o noapte de zbucium și 22 decembrie. Dimineața la teleconferința zilnică din Sistemul energetic național, care era sub control militar, colonelul-comandant anunțase spre surpriza tuturor că armata este alături de popor, și nu de Ceaușescu.
La prânz Ceaușescu a părăsit într-un elicopter clădirea Comitetului Central, moment în care a erupt vulcanul schimbării. La acea oră mă aflam acasă, l-am ascultat la radio pe Alexandru Mironov anunțând un comunicat important pentru țară. Gândul mi-a fugit la cartea lui Haralamb Zinca “Și a fost ora H” care începea exact la fel, în carte fiind vorba despre momentul 23 august 1944. La radio s-a anunțat că Ceaușescu a fugit, am deschis instinctiv televizorul, deși nu avea sens, programul începea, așa cum știm cu toții, de la ora 20.
Spre surpriza mea, am văzut în direct cum Caramitru îi spunea lui Mircea Dinescu să se facă, nici mai mult, nici mai puțin, că lucrează. În acel moment, în mintea mea au apărut două gânduri: primul, că puteam vorbi fără să-mi fie frică și al doilea, că fiul meu va putea să facă școala adevărată, fără să mulțumească “tovarășului” și “tovarășei”.
Înainte de revoluție devenisem cu toții duplicitari, ne creasem un limbaj de lemn pe care îl mimam cu toții, deși aproape nimeni nu mai credea în el. Nu vă imaginați ce sentiment sublim trăiam, puteam vorbi fără frică, fără consecințe negative care să se restrângă asupra mea sau a familiei. În jurul orei 16, la ușa apartamentului meu au venit trei revoluționari cu banderolă tricoloră care mi-au transmis că sunt așteptat la sediu.
Îl cunoșteam doar pe unul dintre ei, domnul Buzoianu, pe atunci director la Peco. Cu toate protestele familiei, am plecat împreună cu revoluționarii la sediu, fiind pregătit psihic pentru vâltoarea care simțeam că urmează. În lunile premergătoare lui decembrie 1989, îmi imaginam “schimbarea” în fel și chip, astfel încât mă consideram pregătit pentru un asemenea moment. Ajuns la sediu am regăsit un entuziasm general, sute de oameni în fața clădirii și alți zeci care țineau cuvântări revoluționare din balconul clădirii. În sala de ședințe erau peste 150 de oameni, primii intrați în sediu care țineau o ședință de organizare alegându-l președinte pe Geo Popa, actor și om de cultură, în timp ce eu am fost ales vicepreședinte cu probleme economice. După tot acest preambul de intrare în atmosferă, ajungem și la valențele revoluției băcăuane, aproape unice în țară, care explică de ce aici nu s-au înregistrat victime. Bacăul are patru revoluționari morți la București, monumentul lor fiind situat în cimitirul central.
După ce am fost desemnat vicepreședinte, mi-am preluat atribuțiile pe care consideram că le am. Am observat în sediu foarte mulți oameni înarmați, entuziaști și euforici sub influența alcoolului. Prima măsură pe care am luat-o a fost să-l chem pe maiorul Haisan, comandantul gărzilor județene, căruia i-am ordonat să retragă armele cu care erau înarmați membrii Gărzilor Patriotice. După o oră, maiorul Haisan mi-a raportat că toate armele erau la rastel și mai important, că nu lipsea nici un cartuș. În acest timp, în București și în toată țara, oamenii erau înarmați, de aceea consider că aceasta a fost una din marile greșeli care s-au făcut. Din respect pentru istorie și martiri, nu vreau să dezvolt mai mult acest subiect. După ce am rezolvat problema armelor, în ciuda faptului că revoluționarii protestau, am dat două telefoane.
Primul, la Combinatul de îngrășăminte chimice unde existau în stoc 6.000 de tone de amoniac, o adevărată bombă cu ceas pentru oraș. Am vorbit cu inginerul șef Băncila, care m-a informat că încărcase în vagoane amoniacul, trenul fiind în gară la Valea Seacă sub paza unui pluton de soldați. Al doilea telefon l-am dat la Combinatul petrochimic Borzești (16.000 de muncitori) pentru a mă interesa de instalația de cianuri, o altă potențială bombă, unde directorul general Valentin Anastasiu, un inginer chimist cu peste 200 de invenții și inovații, mi-a spus că totul este sub control.
În acel moment având siguranța că principalele instalații “bombă” sunt sub control strict, am considerat necesar să chem la sediu toți directorii întreprinderilor din județ. La ora 21.00 am convocat directorii și liderii de sindicat de la toate unitățile economice. Fuseseră convocați și mai devreme de unii revoluționari, dar neconoscându-i nimeni nu s-au prezentat la sediu. Intrând în sala de ședințe, alături de președintele Geo Popa, am văzut la participanți o oarecare teamă de necunoscut și priviri pline de curiozitate. Președintele i-a anunțat că s-au desființat toate organizațiile de partid, că ei în calitate de directori vor conduce întreprinderile și mai important, că producția nu trebuie întreruptă.
Ce a urmat?
Mi-am intrat în rol și am luat următoarele măsuri. Prima a fost aceea că în noaptea de 22 spre 23 decembrie s-au scos toate băuturile alcoolice din magazine și restaurante, nu s-au mai vândut decât în data de 31 decembrie. Tot în acea noapte am aprovizionat toate alimentarele și autoservirile cu carne și produse din carne de la Intreprinderea de Industrie a Carnii și de la Avicola. Ca să facem aprovizionarea am intrat în stocurile de export, de aceasta dată nu mai aveam nevoie de alte aprobări. Începând de a doua zi, dimineața, în magazine erau cozi interminabile și o bucurie generală, la Bacău revoluția având un efect imediat.
A doua zi ne-am confruntat cu alt gen de probleme. Într-o discuție pe care am avut-o cu comandantul garnizoanei colonelul Tărnăuceanu, am remarcat că fiecare unitate militară trimitea ostași în diferite locuri și riscau să se confrunte unii cu alții, episoade dramatice care s-au petrecut în alte zone ale țării. Așa cum știți, în Bacău existau foarte multe unități militare, de aceea am instituit un comandament militar unic la nivelul județului. Am alocat o cameră care nu avea geamuri spre exteriorul clădirii, unde făceau de serviciu câte un ofițer din fiecare unitate având în față harta județului și a municipiului Bacău.
În momentul în care se deplasa o grupă de ostași dintr-o unitate erau informate toate celelalte. Acest sistem ne-a permis să evităm evenimentele neplăcute și episoadele dramatice. Recapitulez pe scurt măsurile luate care au condus la evitarea haosului și a pierderii de vieți omenești. Prima a fost retragerea armelor de la membrii gărzilor patriotice și faptul că nu am înarmat revoluționarii. A doua a fost Comandamentul militar unic și consolidarea încrederii dintre Armată și Securitate.
A treia a fost faptul că am ținut în permanentă legătură cu unitățile economice și am evitat orice fel de criză. A patra a fost retragerea băuturilor alcoolice de pe piață și aprovizionarea cu carne și produse din carne. Trebuie să recunosc că de la București mă suna de trei ori pe zi domnul Surdu care răspundea de aprovizionarea capitalei, ordonând să trimită stocurile de alimente pentru export. Nu vă dați seama câtă imaginație am avut să-i resping cererile, ajutat și de faptul că rezerva națională era depozitată în Bacău, la Frigorifer.
Azi, respectul lipsește cu desăvârșire
Cât de diferit este acum mediul politic și economic al județului față de acum 20 de ani?
Mediul politic de acum este mult diferit față de începuturile tranziției, un lucru firesc deoarece prioritățile sociale și generațiile se schimbă. Consider că nivelul dialogului și luptei politice era mult diferit față de astăzi; acum, dezbaterile lipsesc aproape total, iar urletul disprețuitor acaparează scena în multe ipostaze.
Între noi exista un respect mult mai mare, respect care astăzi lipsește cu desăvârșire. Este evident că social media a schimbat profund societatea și modul de raportare, de aceea nici politica nu putea face notă discordantă. Chiar și așa, mi-aș permite să amintesc că decența dialogului, stima de sine și respectul față de oamenii care i-au ales trebuie să fie primordiale la un om politic de anvergură. România zilelor noastre nu se poate dezvolta decât raliată la fluxurile internaționale de capital, dovadă în acest sens fiind ultimii 20 de ani.
Cu toții iubim această țară mai mult sau mai puțin, dar la sfârșitul zilei depinde doar de politicieni ca România să reprezinte ceva la masa puterilor care decid viitorul acestei lumi. Cred că generația mea și-a făcut datoria față de această țară prin integrarea în NATO și UE, precum și prin practicarea unui dialog constructiv cu minoritățile naționale, reușind astfel să păstreze integritatea teritorială a României într-un climat extrem de dificil din Balcani, mai ales în primii ani ai tranziției.
Ați fost martorul tranziției de la Comunism la Capitalism, o tranziție care nu a fost prea lină. Pentru cetățeanul de rând câștigurile au fost mai mari decât pierderile?
Evident, doar că vedeți dumneavoastră, nimeni nu ne-a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să le facem pentru a ne integra în economia de piață. Astăzi, după mai mult de 30 de ani, putem realiza prin documentare istorică, izolarea în care se afla România anilor ‘80. Eram un stat în afara jocurilor de putere la nivel european, căzuți între scaune (URSS și Occident), cu o economie mamut slab tehnologizată și lipsită de competitivitate reală. Mult mai târziu am realizat aceste adevăruri, care nu au făcut decât să ne vină în față în primii ani ai tranziției.
Deasemenea, trebuie să fim corecți și să admitem că România a plecat de pe ultimul loc în cursa tranziției, fără a beneficia de ștergerea parțială a datoriilor externe, precum Polonia sau Ungaria, și fără să fie ajutată de partenerii externi în primii ani după revoluție. Faptul că Ceaușescu nu a înțeles negocierea dintre Gorbaciov și America ne-a lăsat descoperiți în fața noii lumi, cu o economie decapitalizată și cu sectoare industriale mamut, fără competitivitate sau cerere externă reală.
Deschiderea Chinei către lumea globală la începutul anilor ‘80 și integrarea Americii Latine în fluxurile internaționale au atârnat greu din perspectivă economică, dacă URSS nu mai putea face față, imaginați-vă doar poziția României și situația reală a acelui deceniu nefericit. Astăzi, dacă suntem onești și facem o analiză obiectivă pe date economice, nu putem să negăm progresul fantastic făcut în acești 30 de ani, după 2000 România având cea mai mare creștere economică la nivelul UE. Este drept că am plecat de jos și potențialul de convergență este încă mare, dar chiar și așa nu putem să omitem evidențele și faptul că ne-am dezvoltat enorm în aceste decenii. De aceea, afirm cu toată încrederea că beneficiile au fost mult mai mari decât pierderile, dar sunt conștient de sacrificiile imense trăite de mulți dintre români, care nu și-au mai găsit locul în noua economie de piață dură a tranziției.
Lumea de ieri nu mai are nimic de-a face cu lumea de azi
Unde se află în acest moment România? Ce viitor are în actuala configurație politică și economică a lumii?
România se află astăzi în cel mai bun moment al istoriei noastre moderne. Am depășit economic cu mult perioada dinaintea primului război mondial sau anii interbelici, dar trebuie să fim conștienți că noua ruptură globală care ne împinge către un alt Război Rece va fi dificilă. Depindem fără să vrem de evoluția economică a UE și sper că liderii europeni să găsească o formulă inteligentă pentru a redobândi competitivitatea economică în noua ordine globală.
Europa nu este foarte bine poziționată din perspectiva resurselor și trebuie să admitem că este nevoie de multă iscusință pentru a împăca interesele geostrategice și accesul la aceste resurse, mă refer în special la energie. Potențialul nostru de creștere economică este foarte mare, dovadă sunt studiile care arată că ne situăm pe primul loc la nivelul UE. Dacă vom ști să exploatăm acest lucru, cred că următorul deceniu ne va duce aproape la același nivel cu Vestul Europei din perspectiva puterii de cumpărare. În același timp, nu trebuie să ne fie frică să jucăm toate cărțile diplomatice pe care le avem, trăim niște momente istorice în care astrele se realiniază la nivel internațional.
“Trebuie să fim extrem de atenți la poziționarea față de marile puteri și trebuie să avem inteligența să dialogăm cu toate părțile implicate, indiferent de opțiunile pe care le avem. Lipsa negocierii și practicarea unei diplomații oarbe fără interese naționale bine definite ne poate duce către rezultate negative în noul context. România trebuie să fie conștientă că este una din marile puteri ale UE din multe puncte de vedere, de la independența energetică până la factorul demografic, de aceea trebuie să ne comportăm ca atare. Consider că am depășit cu succes primii ani ai tranziției în care era nevoie de orice compromis pentru a putea dialoga cu partenerii externi cu scopul de a ieși din deceniul de izolare puternică din anii ‘80. Viitorul este al celor inteligenți, care știu că lumea de ieri nu mai are nimic de-a face cu lumea de azi și totul este în permanentă schimbare”.
