VIDEO: Mocănița de la Onești

    Până la mijlocul anilor ’90, județul Bacău avea și el o “Mocăniță”, un tren pe cale ferată cu ecartament îngust, care era folosit la exploatările forestiere.

    Calea ferată forestieră Onești–Scutaru a fost o cale ferată forestieră cu ecartament îngust (CFF) ce lega comuna (ulterior orașul) Onești de satul Scutaru. Lungimea totală a liniei (inclusiv funiculare) era de 122 km. Cea spre Scutaru a fost desființată în anii 1970 din cauza inundațiilor care au rupt podul peste râul Cașin la intrare în Onești, iar cea de la Scutaru spre pădure în anul 1994.

    În Monitorul Oficial nr. 120 din 12 august 1903 a fost publicat un act de vânzare-cumpărare între Statul Român ca vânzător și „Union” – Societate Forestieră, cumpărător, cu sediul central la Milano, pentru expolatarea suprafeței de 3447 ha pădure în Masivul Cașin, Județul Bacău.



    Între 1906-1907 societatea Foresta S.A.[4], finanțată de bănci române și străine a construit centrul de prelucrare al lemnului „Union” cu 24 de gatere la Scutaru și un depozit de cherestea pe 7,8 ha lângă stația CFR Onești. Colonia Scutaru s-a dezvoltat rapid, pe lângă fabrica de cherestea construindu-se un atelier mecanic, o moară, o brutărie, un magazin alimentar, un dispensar, o școală, un cămin cultural, un cinematograf și o stație de radioficare.

    Pentru transportul buștenilor și al cherestelei, societatea a dat o comandă de construcție a unei rețele de cale ferată îngustă cu ecartamentul de 760 mm.

    La sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, sistemul de căi ferate forestiere care includea pe cel de funiculare a început să fie depășit din punct de vedere al rentabilității economice, de sistemul de drumuri forestiere, cu atât mai mult cu cât ultimul putea folosi atât activităților miniere (și în mod particular exploatăreii petrolului), cât și turismului.

    Deciziei politice luate în anul 1957 în favoarea drumurilor forestiere, i s-au adăugat problemele generate de standardele tehnice joase ale liniilor de funicular, de durata lor de viață redusă datorită folosirii pilonilor de lemn, precum și de inundațiile care distrugeau sistemele de transport.

    De asemenea, apariția unei noi rețele de unități de procesare a lemnului a impus rebalansarea expolatării masei lemnoase, iar apariția unui sistem integrat de exploatare și transport a determinat orientarea către modalități de exploatare specifice, adaptate cererii de moment a pieței. În plus, sistemele de căi ferate forestiere au devenit, mai ales acolo unde terenul era instabil și supus acțiunii negative a elementelor naturale, incapabile să asigure atât un volum semnificativ de masă lemnoasă atunci când era necesar, cât și raționalizarea acestuia atunci când situația o impunea.

    În anul 1948 s-a început demontarea și transportarea utilajelor fabricii de cherestea de la Scutaru la Onești, iar la data de 1 septembrie a aceluiași an a intrat în funcțiune fabrica de cherestea de la Onești.

    Urmând deschiderii unității de procesare a lemnului de la Focșani în 1960, funicularul Lepșa-Scutaru a fost în următorul an desființat. Cu toate acestea, Scutaru a beneficiat în continuare de faptul că era un punct de transfer situat la marginea pădurii, conectat cu sistemul rutier, punct de unde transportul auto putea livra materie primă fabricii de cherestea de la Onești.

    În anii 1970 din cauza inundațiilor care au rupt podul peste râul Cașin la intrarea în Onești, porțiunea de cale ferată dintre Onești si Scutaru a fost desființată. În 1972 podul Ghioina, reconstruit în perioada 1936-1939, a cedat și el.

    La începutul anilor 1970 a debutat criza petrolului, cauzată de războiul arabo-israelian. Faptul că România devenise între timp importator de petrol datorită capacității supradimensionate de prelucrare a lui în industria petrochimică, a făcut ca să apară necesitatea economisirii combustibililor bazați pe hidrocarburi și implicit a determinat statul român, prin organizația națională Centrul exploatării lemnului (CEL) să păstreze funcționale liniile CFF rămase pe un termen nelimitat, deși erau mai scumpe de întreținut decât drumurile forestiere.

    Resturi scurte și trunchiate de cale ferată au început astfel să deservească unități mici de procesare și puncte de schimb, cum s-a întâmplat și cu calea ferată forestieră Onești-Scutaru, sau la Oituz, Covasna, Râșca, Suceava și Tazlău, Neamț. În consecință, sistemul CFF de pe valea Cașinului s-a redezvoltat spre zona împădurită.

    După 1980 când exploatările forestiere s-au restrâns considerabil, colonia Scutaru a început să decadă. Apogeul decăderii a fost atins în anii 1990, odată cu desființarea transportului local pe linia căii ferate forestiere, care mai rămăsese de la Scutaru spre pădure, în anul 1994,prin plecarea muncitorilor. (Wikipedia)

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"