S-a discutat mult saptamâna trecuta despre “masacrul de la Srebrenica”, in care ar fi murit intre 3.500 si 8.000 de civili bosniaci, ca urmare a actiunilor fortelor militare ale sârbilor.
Episodul este caracteristic razboiului ciudat din Iugoslavia anilor ’90, când media internationala prezenta realitatea extrem de selectiv: atunci când sârbii erau victime nu se spunea nimic, când victime erau croatii sau musulmanii, numarul mortilor mai primea un zero sau doi.
In fond, am avut ocazia sa vedem aceeasi selectivitate in relatarea conflictului din Ucraina, când media occidentala se concentra pe victimele militare ale rebelilor si tinea sub tacere victimele civile ale fortelor guvernamentale.
Exista unele puncte de vedere care sustin ca numarul victimelor “masacrului de la Srebrenica” a fost crescut artificial, exista analize care sustin ca relatarile despre acest subiect folosesc aceeasi semantica si aceleasi surse desi e vorba de zeci de organe de presa diferite.
Ceea ce nu se spune despre acest episod este ca, anterior, circa 3.500 de civili sârbi din zonele invecinate au fost masacrati de trupele musulmanilor bosniaci, in cadrul carora erau incadrati luptatori arabi, viitori membri al “al qaeda”. Civilii sârbi au fost ucisi, decapitati si arsi in vreme ce luptatorii bosniaci se pozau cu capetele victimelor lor.
Occidentul a folosit presiunea media pentru a-i pune cu botul pe labe pe sârbi. Dar a avut nevoie de ani de zile pentru asta si de un bombardament de câteva saptamâni realizat de aviatia militara a NATO.
Dar asta e deja alta poveste.
Realitatea este ca, in vreme ce lumea comemoreaza masacrul de la Srebrenica, in care sârbii joaca rolul negativ, victimele sârbe ale razboiului civil nu sunt amintite, ca si cum nu ar fi existat.
