18 aprilie 2024
ActualitateVeterinarii și-au primit, în sfârșit, o parte din banii restanți

Veterinarii și-au primit, în sfârșit, o parte din banii restanți

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău anunță că sumele restante cuvenite medicilor veterinari au ajuns în conturile beneficiarilor. Precizarea vine după ce veterinarii au protestat, timp de aproape o săptămână, pichetând sediul instituției și refuzând să mai presteze servicii pentru populație.

În urma depunerii deconturilor pentru luna octombrie, au fost solicitate, de la ANSVSA, fondurile necesare, iar plata a fost efectuată, pe 20 noiembrie 2020”, au transmis reprezentanții DSVSA Bacău.

De reținut, însă, că medicii veterinari mai au de încasat bani pentru lunile din urmă, respectiv perioada martie – iulie. Cei mai mulți dintre nemulțumiți s-au îndreptat către justiție, pentru a-i putea primi. În plus, a rămas nerezolvată și solicitarea protestatarilor de modificare a tarifelor la serviciile prestate către populație, vechi din 2013. Reamintim că, la începutul lunii, veterinarii au protestat, în principal, față de nerespectarea de către ANSVSA a contractelor încheiate cu aceștia.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri