29 martie 2024
Top StoryVerdict final in cazul fetitei cu sindrom hemolitic uremic

Verdict final in cazul fetitei cu sindrom hemolitic uremic

– din investigatiile de laborator s-a stabilit ca si alti membri ai familiei erau purtatori de bacteria E.coli O26 – aceeasi bacterie s-a gasit si la carnea de pui din frigiderul de acasa

Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau, medicii de la Spitalul „Sf. Maria” din Iasi i-au pus fetitei de un an si o luna, din municipiul Bacau, diagnosticul de Sindrom Hemolitic Uremic (SHU) in convalescenta, post enterocolita acuta.

Pentru a se identifica sursa imbolnavirii, DSP Bacau a demarat, imediat dupa inregistrarea suspiciunii de SHU, adica la 19 februarie, o ancheta epidemiologica, iar astazi au aparut rezultatele.



„La domiciliul cazului a existat o circulatie pentru bacteria E.coli O26. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca in urma investigatiilor de laborator efectuate de catre institutia noastra, probele de apa potabila sunt in limite normale, testele de salubritate sunt negative, dar din investigatiile apartinatorilor (coproculturi si exudate faringiene), s-a constatat ca mama si sora erau purtatori de E.coli”, a explicat dr. Marin Bustuc, directorul DSP Bacau (foto).

Pentru restul contactilor, coproculturile au fost negative, insa specialistii cred ca este posibil ca si ei sa fi fost purtatori, dar intervalul de la debutul bolii si pâna la recoltarea materiilor fecale a fost mai mare de 14 zile. Bacteria E.coli s-a gasit si in frigiderul familiei, la un pui.

„Izolarea aceluiasi serotip de E.coli O26, in carnea de pui crescut in gospodaria proprie, nepreparata termic, din frigiderul de la domiciliul cazului, poate fi interpretata in acelasi context de circulatie a bacteriei in cadrul membrilor familiei (contaminare prin manipulare). In concluzie, transmiterea s-a realizat prin contact interuman (fecal-orala)”, a mai spus dr. Bustuc.

Oficialii de la Ministerul Sanatatii au anuntat in urma cu o saptamâma ca s-a gasit bacteria Escherichia coli (E.coli) la mai multe cazuri, inclusiv la copilul din judetul Bacau.

„Am avut grija ca serurile provenind de la copiii bolnavi de aici, de la Spitalul «Marie Curie», indiferent daca aveau sindrom hemolitic-uremic sau nu, inclusiv serul de la copilul din Bacau, sa fie trimise în Italia la laboratorul european de referinta. Testând aceste probe, ei au gasit sase seruri pozitive si toate au fost cu anticorpi corespunzatori lui Escherichia coli O26 toxigen. Este vorba de sase seruri pozitive din 13 testate. Din cele sase seruri pozitive avem trei din Arges, unul din Bucuresti, unul din Bacau si unul din Dolj”, a declarat intr-o conferinta de presa prof. dr. Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sanatatii.

Saptamâna aceasta au anuntat rezultate partiale ale anchetei demarate si reprezentantii Directiei Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. „Primele informatii arata ca bacteria E.Coli a fost identificata în carnea de pasare provenita din gospodaria particulara. In acest caz, rezultatul analizelor este partial pozitiv. (…) Banuim o manipulare neigienica a alimentelor, respectiv carnea de pasare, mai ales la eviscerare, existând riscul de contaminare fecala”, se arata in comunicatul DSVSA Bacau.

Aautoritatile sanitare au anuntat ca fetita a fost deja externata, este acasa si se simte bine, fiind monitorizata de medicul de familie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri