19 aprilie 2024

Văz şi auz

„LIMBA NOASTRĂ-I LIMBĂ SFÂNTĂ”. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, întrebat de un elev ce disciplină să înveţe pentru a deveni preot, a răspuns: „Limba română!” Şi nu pentru că preotul militar şi poet Al. Mateevici ar fi continuat cu „Limba vechilor cazanii”.

CONSTANTIN PLATON, AZI. Am ascultat cu plăcere microrecitalul unei fetiţe de 6-7 ani, de la şcoala cu numele primului dascăl de la Şcoala Domnească din Bacău, în 1839. (Aici au fost elevi George Bacovia şi Grigore Tabacaru, fondatorii Revistei „Ateneu”, în 1925). „Mor flăcăii după mine”, am auzit, şi apoi „Nu pot sta de ochii lor”, gândindu-mă că un astfel de şcolar, când va învăţa să scrie, va pune mereu al doilea i, pentru că l-a şi rostit.

PROFESIONIŞTII. După 1990, era atât de mare concurenţa la admiterea în şcolile profesionale, încât Ministerul Educaţiei a ales la proba de limba română subiecte foarte dificile, între care şi unele de cultivarea limbii. Cred că absolventul unei asemenea şcoli a scris într-un atelier de 2×3 metri din zona băcăuană „Orizont”: ASAMBLĂRI ŞI REPARAŢII OPTICE.



PLURALUL… PLURALULUI. „Sună ca dracul forma plurale, dar n-am încotro şi o propovăduiesc”, mi se plânge un confrate. Eu zic că e mai bine decât pluraluri, unde am fi îngrămădit încă o consoană lichidă, greu de rostit lângă surata ei, l.

DE PRIN NORD. E bine cunoscută şcoala din Peninsula Scandinavă pentru performanţa constantă. „Acolo şi renii iau bacalaureatul”, spune cineva, la radio. „Au elan, de asta!”, motivează altcineva. Omonimia cu numele animalului (elan, elani) este gratuită, de vreme ce condiţia reuşitei este elanul (plural, elanuri), sinonimul pentru avânt, entuziasm, pasiune.

DE GENU’. Dintr-o emisiune TV despre educaţia tinerilor: „Cum, saluţi cu mâna în buzunar? Las’ că vezi tu mâine flotări şi genoflexiuni!” (Profesorul de educaţie fizică, în afara orelor de curs). Reproşurile care au urmat la adresa dascălului s-au referit exclusiv la conduita deficitară şi nicidecum la greşeala de exprimare: genuflexiuni (nu *genoflexiuni). Puţină latină ar lămuri lucrurile: cuvântul este alcătuit din două substantive – genu, genus „genunchi” şi flexio, -onis, -onem „îndoire”.

ADEVĂR GRĂIEŞTE. De ceva vreme firmele care prestează servicii de xerografiere nu mai au voie să îmbrace în plastic un act (de naştere, de deces, o diplomă etc.). Comanda unui client, auzită cândva, a devenit amintire: „Vreau şi eu o *plastografiere”. (Da, prin copiere, un act nu mai este chiar autentic…) Nici plasticare nu este la locul lui: a plastica înseamnă „a detona cu plastic”, iar un plasticator este „autorul unui atentat cu ajutorul bombelor cu plastic”.

RĂSPLATĂ MERITATĂ. Citesc într-o benzinărie: „Alimentează de minim 150 de lei şi beneficiezi de o spălare gratuită a maşinii”. Îl atenţionez pe omul locului că e corect minimum şi mă aleg cu spălarea imediată a parbrizului şi a lunetei.

BINIŞOR. Aştept de multă vreme ca între probele de cultură generală de la emisiunile TV să figureze şi întrebări despre limba ce-o vorbim şi-o scriem. Minunea s-a produs: „Câte genuri au substantivele în limba română şi care sunt acestea?” Răspunsul a venit imediat şi fără prea mare câştig intelectual. Altceva ar fi fost să precizeze de ce gen este substantivul cutare sau să aleagă dintre cele trei genuri pe cel potrivit unui cuvânt precum desagă.

ECOU MOTIVAT. Am văzut – e drept, nu de multe ori – scriindu-se numele poetului născut în Bacău, la 14 iunie 1818, cu doi i: *Alecsandrii. „Eu cred că este de vină şi numele haiducului Andrii Popa”, ne spune V. B., cititor al rubricii noastre. De reţinut!
Ioan Dănilă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri