Valoarea tichetelor de masa ar putea sa creasca la 15 lei, fata de 9,57 lei, cât este in prezent. Asta dupa ce Camera Deputatilor a adoptat, in calitate de for decizional, legea privind modificarea valorii tichetelor de masa.

Initial, in proiectul de lege, se prevedea o crestere a valorii tichetelor de masa la 12 lei, insa comisiile din Camera Deputatilor au adoptat un amendament potrivit caruia suma maxima devine 15 lei. Insa, potrivit legii, decizia de a mari valoarea acestora ramâne la latitudinea angajatorului.

Cert este ca valoarea tichetelor de masa este deductibila fiscal, insa numai daca sunt respectate conditiile cerute de lege (de ex., sa nu-i fie acordate mai multe tichete angajatului decât numarul zilelor in care acesta a fost efectiv prezent la lucru in unitate s.a.).

Cu aceste tichete, angajatii vor putea sa mearga zilnic la restaurant sau la magazinele alimentare pentru a cumpara alimente.

Tichetele nu vor putea fi folosite decât pentru produse alimentare si nu sunt obligatorii pentru angajatori, ci doar cei care îsi pot permite o astfel de cheltuiala.



PUBLICITATE