26 aprilie 2024
ActualitateUn cerșetor din Onești este erou de film documentar în Suedia

filmul spune povestea de dragoste dintre cerșetor și o mamă suedeză cu șase copii

Un cerșetor din Onești este erou de film documentar în Suedia [VIDEO]

Povstea de dragoste aproape incredibilă dintre un cerșetor originar din Onești, Florin Șerban, zis „Cuceritorul” și suedeza Josefin Karlsson este subiectul filmului documentar „Josefin & Florin“. Documentarul, producție a companiei Mantaray Film, este realizat de Ellen Fiske și Joanna Karlberg și a avut premiera pe 20 septembrie.

Florin, care are 22 de ani, fiu al unei familii de rromi, a mers la cerșit în Suedia, unde a întâlnit-o pe Josefin, o mamă singură, în vârstă de 38 de ani, cu șase copii. S-au întâlnit în fața magazinului alimentar pe unde Florin își practica „meseria”, și s-au îndrăgostit la prima vedere. Opt luni mai târziu s-au căsătorit și s-au mutat în micul sat Oskarström. Dar, când presiunea familiei lui Florin din România a devenit prea mare, visul unei vieți mai bune în Suedia a ajuns și ea o provocare, iar relația celor doi iubiți a fost pusă la încercare. Familia îi cerea lui Florin să trimită mai mulți bani acasă, la Onești.
„Josefin & Florin” este un portret intim al unei relații de dragoste neașteptate, care contestă normele culturale și noțiunile despre modul în care ar trebui să trăiască o familie.

Relația dintre cei doi este, însă, supusă unui test din cauza presiunilor venite din partea familiei lui Florin. Aceștia îi cer tânărului să trimită bani acasă. „Toți așteaptă ceva de la mine – spune Florin. Nu mă simt bine când nu pot ajuta în casă”.



De Crăciun, rudele tânărului au venit în Suedia, ceea ce a determinat-o pe Josefin să exclame: „Casa noastră este acum o mică Românie”.

Florin este și simpatic și harnic și iubitor. „Nu avem multe – spune el, în calitate de proaspăt soț. Dar ne avem unul pe celălalt”. În gospodăria lor cei doi cresc animale și au o viață fericită, ca la țară.
Căsătoria lor a declanșat reacții dure în presa suedeză, dar cuplul își vede de viața lui. Timp de o lună au fost și în România și au apărut la tv. „Vreau să ofer o viziune pozitivă asupra cerșetorilor și atunci aș dori să îmi împărtășesc povestea, iar documentarul va fi o amintire distractivă pentru copiii mei” – a spus Josefin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri