29 aprilie 2024
ContrasensUltrascurte

Ultrascurte

Se tot aniversează Centenarul Încoronării dar nimeni nu ar spune cel mai neplăcut lucru în legătură cu evenimentul de la Alba Iulia de acum 100 de ani. Și anume că încoronarea nu s-a mai făcut în interiorul Catedralei construite în acest scop, ci în afara ei, pentru că așa a cerut Vaticanul.  Iar o încoronare care trebuia să urmeze tipicul bizantin, s-a transformat într-un act civil.

Există persoane cu inteligență redusă care-mi cer să mai citesc o carte, să mai văd un film, să mă documentez despre vremurile de acum 30 de ani înainte să mă apuc să scriu despre ele. Ce să spun, unii s-au documentat trăind vremurile alea, alții le află din filme și se consideră informați…

Cum spunea cineva, Constituția noastră era moartă de mult timp. PSD și PNL doar i-au făcut parastasul.  Singura veste bună este că circul ăsta nu va mai dura mult. Totul este să supraviețuim. Iarna asta o să se schimbe multe.

Iorga se întreabă de ce Muntenia nu se unește, în veacul al XV-lea cu Moldova, țară mai puternică militar și comercial, fiind mai ferită de mâna lungă a turcilor. Și tot el răspunde: muntenii nu au acceptat să fie conduși de moldoveni, considerându-i pe urmașii Basarabilor, oricât de slabi ar fi fost, superiori în prestanță principilor “uzurpatori” moldoveni. Așa că muntenii preferă să mute capitala de la Târgoviște la București, cum au cerut turcii, care voiau să-i aibă pe urmașii Basarabilor sub buna priveghere a trupelor otomane de la Giurgiu…

Nu mai bociți, bre, atâta după Schengen! O să fie Schengen doar că se va numi “Spațiul Shenzen” și o să circule mărfurile liber de la București până la Shanghai. Și nu, Olanda nu va fi primită, că nu va avea ce mărfuri să exporte!

Ministrul Construcțiilor și Locuințelor din Israel Ze’ev Elkin a răspuns unei cereri de a oferi armatei ucrainene un „Iron Dome” pentru a se proteja împotriva rachetelor rusești:  „Iron Dome nu este eficient împotriva rachetelor moderne cu care Rusia atacă Ucraina”, a declarat Elkin pentru Kan Reshet Bet . El a explicat: „Iron Dome oferă protecție împotriva rachetelor simple de tipul celor împotriva cărora sistemele obișnuite nu protejează”. Și atunci, de ce vrea România să cumpere Iron Dome?

Costul estimat al metroului din Cluj a crescut de la 6,6 miliarde de lei la 9 miliarde iar lucrările nici nu au început. Cică prețul a crescut din cauza pandemiei și a conflictului din Ucraina.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri