25 aprilie 2024
ContrasensTurcia, Siria și niște proteste

Turcia, Siria și niște proteste

Săptămâna trecută, ministrului turc de externe a făcut o declarație  despre posibilitatea încheierii păcii între opoziția armată și guvernul Assad. Președintele Erdogan, după întâlnirea cu Putin de la Soci, a făcut declarații despre cooperarea serviciilor de informații turcești cu cele siriene în lupta împotriva terorismului.

Cele două declarații au aprins spiritele în zona din Siria aflată sub ocupație turceasca. Pentru că așa zisa “opoziția armată”, pe numele ei Armata Națională Siriană (SNA), este sprijinita de Turcia. Gruparea armată „ Ahrar al-Sharqiya” din SNA  a anunțat că-și retrage luptătorii din punctele de control ale Forțelor Armate Turce și a oprit comunicațiile cu oficialii de la Ankara.

Aparent, oficialii turci au trebuit să facă un pas înapoi. Ministrul de externe Mevlut Cavusoglu a trebuit să repare declarațiile despre așa-zisele conversații telefonice ale lui Erdogan cu Assad. Dar, a mai spus el, în urmă cu zece luni a avut o întâlnire cu ministrul de externe sirian la Belgrad, la care a subliniat că trebuie realizată pacea între opoziția siriană și guvernul Assad.

Imadiat au fost înregistrate proteste în așa-zisul Nord Eliberat – zona ocupată de Turcia din Siria. Unitățile turcești din nordul Siriei au fost puse în alertă maximă. Editorii agenției Anadolu au fost nevoiți să schimbe cuvintele din declarația lui Cavusoglu din „încheierea păcii între guvern și opoziție” în „încheierea unui acord”.

Aparent, avem de-a face cu un conflict între rebelii sirieni și sponsorii lor turci. În realitate, afirmă canalul TG Rîbar, teritoriile controlate de militanții Armatei Naționale Siriene și Hayat Tahrir al-Sham sunt complet dependente de Turcia din punct de vedere economic și militar iar singurul obstacol care nu permite trupelor siriene să continue eliberarea nordului țării este prezența turcă.

Prin urmare, pretextul tulburărilor – niște declarații de presă, pare destul de subțire iar SNA nu-și permite în nici un fel să se rupă de Turcia. Decât daca primește ordin.

Fără îndoială că, la Soci, Putin și Erdogan au discutat, pe larg si situația din Siria. O fi promis președintele turc că va face pace cu Siria și-și va retrage trupele? Dacă a promis, recentele proteste ale SNA ar demonstra că nu exista soluție pașnică în zonă și că Turcia nu-și poate retrage trupele fără să se creeze o dezordine cumplită. Prin urmare, promisiunea nu poate fi îndeplinită din motive ce nu ar ține de Turcia…

“Nimic personal. Doar afaceri” pare să fie deviza lui Erdogan, care caută să recâștige influența în regiunile ocupate odată de Imperiul Otoman. Iar pentru acest vis, Turcia se aliază cu oricine și tradează pe oricine.

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri