18 aprilie 2024
ReportajTruda roditoare si bucurie la Sascut-Sat

Truda roditoare si bucurie la Sascut-Sat

Caciulile mari stau sa le cada peste nasucuri, dar nu conteaza, sunt mandri de nu mai pot in costumasele lor populare, adevarate harti ale frumusetii nepieritoare. In spatele lor, al copiilor de la gradinita, trei bunicute trebaluiesc zambitoare cu furca, acul si andelele pentru zestrea Sascutului. Profesorul Ion Pascu, directorul Scolii din Sascut-Sat, isi intantampina oaspetii cu linistea celui care stie ca a pregatit totul cum se cuvine. Impreuna cu ai sai colegi, a organizat si a doua editie a "Conexiunilor culturale", o indrazneata si folositoare reunire a pastratorilor traditiilor din zona. De la Bacau, sambata dimineata, a venit un adevarat comando de luptatori pe frontul continuarii si transmiterii portului, obiceiurilor, muzicii si dansului in judet. Florin Zancescu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, este cap de coloana, urmat de colegii sai Nicolae Radu, Dumitru Patrichi si Amedeo Spataru. Si-au adus si intariri culturale: Feodosia Rotaru, de la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", profesorul de muzica Rares Draghici si mereu entuziastul jurnalist Florin Filioreanu. Preotii Ionut Miron si Augustin Puscasu vorbesc interesant si ecumenic despre sensurile vietii si martiriului Sfantului Gheorghe, care a fost praznuit cu o zi inainte. Despre obiceiurile populare care au insotit aceasta zi a povestit captivant profesoara Feodosia Rotaru, o adevarata enciclopedie in domeniu. Mari si mici asculta eresurile si parca un zvon de demult adie prin sala de clasa frumos impodobita cu stergare, paretare, camesi si braie. Ca si cum vraja ar fi intreaga, dansul si cantecele copiilor din Ansamblul "Doruletul" invie parca o lume ce sta sa dispara. Au grija sa nu se intample asta invatatorii Maria Scutaru si Ioan Ferent impreuna cu profesoara Ionel Sandu, cei care trudesc la transmiterea folclorului sascutean. Tot ce e spirit romanesc se leaga firesc de Eminescu, iar profesoara Carmen Stanciu a reusit sa creioneze o pagina de sensibilitate despre povestea de dragoste dintre Eminescu si Veronica Micle. Anca, Alexandra si Oana au intregit momentul recitand din poeziile celei ce i-a fost muza si iubita poetului. Dupa un interludiu muzical al lui Rares Draghici, a intrat in scena si Dumitru Braneanu, care a incercat si a reusit sa-l lase deoparte pe vicepresedintele Consiliului Judetean in favoarea poetului. Asa ca muza a batut functia, si versurile sale au sunat in urechile celor prezenti. Alti doi poeti de seama ai Bacaului, Petru Scutelnicu si Nicolae Mihai, au oferit spre bucurie zidirile lor de cuvinte. Florin Zancescu nu avea cum sa uite ca este un actor de prima mana si, secondat de Rares Draghici, a descretit si fruntile cele mai incruntate. Cantecele si dansurile au fost cea mai potrivita incheiere, o involburare de bucurie care nu trebuie uitata pentru ca altfel vom uita cine suntem.

Nelu Brosteanu
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri