23 aprilie 2024
CulturăTriduum pascal, trepte spre Înviere

Triduum pascal, trepte spre Înviere

Pentru credincioșii romano-catolici, Joia Sfântă din Săptămâna Pătimirii este momentul în care începe Triduumul pascal. La ora 18.00, el debutează cu celebrarea Cinei Domnului. Momentele de încărcare spirituală ale acestei celebrări sunt liturgia cuvântului, ritul spălării picioarelor, liturgia euharistică şi mutarea Sfântului Sacrament.

În Vinerea Sfântă, la ora 18.00, sunt celebrate Patima şi Moartea pe cruce a Mântuitorului. Ieşind la altar, preoţii se prosternă cu faţa la pământ, apoi are loc proclamarea lecturilor în care se face referire la suferinţele lui Isus Cristos. Ele sunt urmate de cântarea Patimii Domnului după Evanghelistul Ioan pe roluri.

Urmează dezvelirea şi adorarea lui Cristos răstignit pe cruce. În Sâmbăta Sfântă, nu există nici o celebrare liturgică în cursul zilei. Vigilia pascală are loc sâmbătă, de la ora 21.00. Ea este compusă din patru părţi. Prima parte a celebrării va începe la intrarea în biserică cu binecuvântarea focului, pregătirea lumânării pascale, procesiunea de intrare în biserică şi proclamarea solemnă a Învierii.



În a doua parte are loc Liturgia cuvântului, al cărei moment culminant este cel al intonării cântecului “Mărire în cer lui Dumnezeu (Gloria)”.

În a treia parte are loc Liturgia baptismală, urmată de binecuvântarea apei şi reînnoirea promisiunilor de la botez, iar partea a patra este Liturgia euharistică în cadrul căreia se vor împărtăşi credincioşii. Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului va fi încheiată de o procesiune pe străzile Bacăului, ca o mărturie de credinţă în Învierea lui Isus Cristos.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri