duminică, 22 martie 2026

Trei tineri cu condamnări pentru tentativă de omor, depistați pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

Trei tineri din județul Bacău, pe numele cărora erau emise mandate pentru executarea unor pedepse privative de libertate, au fost depistați de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni desfășurate pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în seara zilei de 21 martie a.c., în cadrul unei acțiuni desfășurate în aeroport, polițiștii de frontieră au efectuat controlul pe sensul de intrare în țară al pasagerilor sosiți cu o cursă pe ruta Roma – Bacău.

Cu această ocazie au fost legitimați și verificați trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, toți domiciliați în județul Bacău. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că aceștia figurează ca fiind căutați pentru a fi arestați în vederea predării sau extrădării, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.



Doi dintre bărbați au de executat pedepse de 3 ani și 10 luni de închisoare, iar cel de-al treilea a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare.

Cei trei au fost predați polițiștilor din cadrul Poliției Transporturi Aeriene Bacău, în vederea introducerii acestora în Penitenciarul Bacău, pentru executarea pedepselor.



spot_img