11 octombrie 2024
ActualitateTrasee turistice în Arealul evenimentelor Primului Război Mondial din județul Bacău

Trasee turistice în Arealul evenimentelor Primului Război Mondial din județul Bacău

Conducerea Filialei Județene „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” și a Subfilialei sale din Slănic-Moldova au analizat, sâmbătă, 17 februarie, posibilitatea de a colabora cu unitățile teritorial-administrative din localitățile Oituz, Pârgărești, Mănăstirea Cașin, Târgu Trotuș, Târgu Ocna și Onești și cu alte instituții pentru punerea în valoare turistică a obiectivelor istorice ridicate în arealul Văilor Oituzului, Cașinului, Trotușului și Slănicului în care s-au dat lupte hotărâtoare în Primul Război Mondial. Analiza a avut loc cu prilejul Adunării de evaluare a activității din anul 2023 a Subfilialei Slănic Moldova a ANCE.

La reuniunea de analiză au venit și col. (r) dr. Dan Prisăcaru – coordonatorul Filialei Iași „Ștefan cel Mare” a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, unul dintre inițiatorii obiectivului creării de trasee turistice pentru o mai bună cunoaștere a semnificației evenimentelor hotărâtoare din Primul Război Mondial în arealul Oituz-Cașin-Mănăstirea Cașin-Onești-Târgu Trotuș-Târgu Ocna-Slănic Moldova și Valea Trotușului până la Palanca și Ghimeș-Făget. Au fost prezenți, de asemenea, Decanul de Valea Trotușului al Bisericii romano-catolice – preotul Gheorghe Cojocaru, reprezentanți ai subfilialelor Cultul Eroilor și primăriilor din Târgu Ocna, Dofteana, Târgu Trotuș și Slănic-Moldova, și președintele Asociației Tradiții Militare Românești, din Bacău – col. (rtr.) Stelian Cojocaru. Dintre primarii localităților menționate la reuniune a venit numai Adriana Enache – primarul comunei Mănăstirea Cașin, iar primarul orașului Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, aflat într-o misiune oficială la Chișinău, a fost reprezentat de Cristian Cătălin Ababei – responsabil cu probleme de cultură al Primăriei. 



După prezentarea celor mai importante acțiuni din activitatea Subfilialei Slănic Moldova, făcută de președintele acesteia, Cornel Solomon, despre însemnătatea temei pusă în dezbatere și despre modalitățile în care ar putea fi realizate obiectivele acesteia au vorbit col. (r) dr. Dan Prisăcaru, Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, părintele Gheorghe Cojocaru, prof. Alin Radu – custodele Muzeului de Istorie din Târgu Ocna și președintele Subfilialei Cultul Eroilor Târgu Ocna, col. (rtr) Stelian Cojocaru și col. (rtr) Vasile Ilie, membri ai Consiliului Director al Filialei Județene Cultul Eroilor.

Arealul istoric menționat cuprinde un important număr de monumente și cimitire ale Eroilor din Primul Război Mondial, cele mai cunoscute fiind la Oituz, Poiana Sărată, Mănăstirea Cașin și Cașin, la Onești (Panteonul Eroilor), pe dealurile Cireșoaia și Coșna și pe Valea Trotușului (la Palanca se află mormântul lui Emil Rebreanu), unde anual au loc acțiuni de cinstire a memoriei Eroilor Neamului. Col. (r) dr. Dan Prisăcaru a propus, la un eveniment de comemorare de pe Dealul Coșna din anul 2021 crearea de veritabile trasee turistice în acest areal, iar primăriilor din zonă li se propune să aplice proiectul „Aliniamentul de onoare și de jertfă de pe crestele montane ale județului Bacău în Primul Război Mondial”, care să fie aplicat cu fonduri europene nerambursabile și printr-o largă cooperare inter-instituțională.

Proiectul a fost apreciat de toți vorbitorii, iar Subfiliala ANCE Slănic-Moldova și-a propus, pentru acest an, să acționeze pentru identificarea și punerea în legalitate a terenurilor de pe raza orașului în care activează, pe care sunt amplasate monumente ale Eroilor. De asemenea, s-a propus sprijinirea construirii de monumente ale Eroilor catolici în toate comunitățile catolice din județ, unde se află și urmași ai acestor eroi, și colaborarea cu UAT-urile din Oituz, Pârgărești și Târgu Ocna pentru crearea unor trasee turistice prin zonele istorice menționate. S-a propus și amenajarea unui sistem de tranșee în preajma Monumentului Eroilor din Brigada 15 Infanterie „Podu Înalt” din Iași, care au luptat în arealul istoric din județul Bacău. 

Col. (r) dr. Dan Prisăcaru a dăruit Filialei județene Cultul Eroilor și Decanatului Romano-Catolic de Trotuș câteva dintre ultimele lucrări cu tematică istorică apărute la diferite edituri din țară, dar și numere ale revistei „Însemnări Bucovinene” din partea unui membru al Subfilialei Slănic-Moldova, care locuiește în Iași, publicistul Leonard Constantin Stafie.

Filiala Județeană Cultul Eroilor a acordat „Medalia Eroul Necunoscut”, bătută în anul Centenarului Eroului Necunoscut 2023, părintelui decan Gheorghe Cojocaru și primăriței Adriana Enache și a înmânat carnetele de membri ai Filialei Județene și ai unor subfiliale Cultul Eroilor col. (rtr) dr. Dan Prisăcaru, lui Romeo Radu – din Târgu Ocna și lui Liviu Mititelu – din Târgu Trotuș, iar primăriței Adriana Enache carnetul de membru de onoare al Filialei.

La final, participanții la reuniune au aprobat ca Filiala „Marius Mircu” din Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România să fie partener media oficial al Proiectului „Aliniamentul de onoare și de jertfă de pe crestele județului Bacău în Primul Război Mondial”.

Dănuț Voicu: „Această zonă de jertfă și eroism trebuie să o transformăm prin eforturile comune și să ținem cont că Societatea «Mormintele Eroilor Căzuți în Război», cum se numea atunci ANCE, a construit 12 monumente și cimitire ale eroilor internaționale sau locale. La Mănăstirea Cașin au căzut în lupte 18.000 de eroi, la Oituz 18.615, la Târgu Ocna-Poieni peste 15.000. Osemintele altor eroi sunt și în Panteonul din Onești și în cimitirele internaționale de la Comănești, Slănic-Moldova și Valea Uzului, în cimitirele și osuarele din Bogdănești și Târgu Trotuș și monumente sunt ridicate pe dealurile Cireșoaia și Coșna. Un traseu turistic în acest areal ar fi Poiana Sărată – Oituz – Bogdănești – Coșna – Pârgărești – Mănăstirea Cașin – Onești – Târgu Trotuș – Măgura Ocnei – Bogata – Dofteana – Cireșoaia – Slănic-Moldova – Valea Uzului – Palanca.”



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img